Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ai trimis un MESAJ ciudat? Îţi poate fi DE AJUTOR

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 10 noiembrie 2013 ·

Ar putea fi un instrument în diagnosticarea unor atacuri cerebrale potenţial fatale, după cum precizează specialiştii americani.

Astfel, cercetătorii spun că SMS-urile incoerente pot fi un semnal al unui atac cerebral, chiar dacă persoana în cauză poate vorbi şi scrie normal.

Poate ajuta

Potrivit doctorului Omran Kaskar, neurologist şi autorul principal al unui studiu, rezultatele ilustrează felul în care mesajele incoerente pot fi singurul simptom al afaziei legate de atac cerebral, o inabilitate parţială sau totală de a forma sau de a înţelege limbajul. Doctorul Kaskar mai spune că “fiecare mesaj text conţine data la care este trimis, şi astfel poate ajuta şi la stabilirea momentului apariţiei simptomelor sau chiar şi al începerii atacului”.

Cercetătorii de la spitalul Henry Ford din Detroit, Statele Unite, au prezentat nu demult cazul unui bărbat de 40 de ani despre care credeau că avea un atac cerebral. Acesta era în stare să vorbească normal, dar nu putea să vadă că mesajele pe care le trimitea pe telefon erau incoerente. Conform specialiştilor, pacientul nu prezenta nicio dificultate în a rezolva corect teste elementare, constând în fluenţa discursului, a lecturii şi a scrisului.Numai că atunci când a fost rugat să tasteze un simplu SMS, acesta a ieşit fără niciun sens, iar bărbatul nu îşi putea da seama care era problema.

Doctorii au putut pune diagnosticul de atac ischemic cerebral, în timpul căruia un cheag de sânge sau alt blocaj întrerupe circulaţia sângelui spre o parte din creier. După cum notează presa americană, acest caz le-a sugerat medicilor că scrierea mesajelor pe telefon poate deveni o parte importantă în procesul de diagnosticare a atacurilor cerebrale.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum o ora
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum 47 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Marcel Ciolacu: Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca primar, în continuare, la Sectorul 5

News.ro acum 31 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală. Marcel Ciolacu

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum 3 ore
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Companiile PPC din România îşi dezvăluie noua identitate de brand

Crai Nou acum 44 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în faţa comunităţii, angajamentul de a crea valoare pentru toţi, de a fi o o

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum o ora
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Peste 400 de ciclişti se pregătesc pentru primul Campionat European de Mountain Bike din România

Mediafax acum 34 minute
România va găzdui în perioada 8-12 mai, pentru prima dată, Campionatul European de Mountain Bike. Evenimentul se bucură de participarea a peste 400 de ciclişti din peste 17 ţări europene. Competiţia se va desfăşura la Cheile Grădiştei, în judeţul Br

Ambulanță lovită de tramvai în București: Transporta un bolnav din Călărași la spitalul Floreasca

Ziare.com acum 3 ore
Un accident în care au fost implicate o ambulanță și un tramvai a avut loc miercuri, 24 aprilie, în București. Ambulanța transporta un pacient de la spitalul din Călărași la spitalul Floreasca din București în momentul în care a fost lovită de un tr

Actor orădean condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol: „Dosarul este o porcărie! A fost un act consimţit”

Adevarul acum 2 ore
Judecătoria Oradea l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe un actor al Teatrului Regina Maria din Oradea, acuzat că şi-a violat o colegă. Actorul, Andrian Locovei, pretinde, însă, că „a fost un act consimţit", iar procesul este „o porcărie".

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 2 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

14°
mie.

7°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°