… la Londra ploua – ca la Londra. E ceata – ca la Londra. E frig – ca la Londra. Pe lentilele aburite ale camerelor de vederi se preling picaturile, ca niste lacrimi. E o vreme sa nu scoti un caine din casa, daramite o Regina. « Atrocious weather », zic englezii – desi, in materie de vreme, au vazut multe. Si totusi, a iesit. Imbracata in alb, pentru a serba 60 de ani de la urcarea pe tron – cea mai longeviva regina dupa Regina Victoria. Jubileul de diamant. Si, ceea ce este cu adevarat fascinant, nu sunt cele o mie de nave plutind pe Tamisa, nu orchestrele de pe vapoare, ci multimea. O parada de dimensiunile astea putea organiza si China (sau Rusia lui Putin) – poate chiar una mai impresionanta.
O multime intr-atat de entuziasta, pe o vreme atat de cainoasa, nu.
Asta e un fapt care s-ar cuveni sa puna pe ganduri. CNN transmite live intreaga ceremonie de cateva ore. Asta e un alt fapt care s-ar cuveni sa puna pe ganduri. Lumea e entuziasta, lumea e fascinata – de ce ? Avem aici o veritabila schizoidie : pe de o parte, majoritatea comentatorilor – ba chiar si a britanicilor – declara ca monarhia e desueta ; pe de alta parte, pana si scepticii se trezesc inghesuindu-se, cu stegulete in mana, pentru a prinde fie si o imagine fugara a Reginei fluturandu-si mana asa cum multi au invatat s-o faca, urmarind-o. Pentru americani, situatia e si mai ciudata : au luptat de doua ori impotriva monarhiei britanice, au scris o Declaratie de Independenta in care il faceau cu ou si cu otet pe Regele George (usurel deplasat, avand in vedere ca Parlamentul Britanic s-ar fi cuvenit sa fie tinta atacurilor), si totusi nu se pot abtine sa nu fie fascinati de monarhia britanica. Extraordinary ! This is crazy stuff ! Is this really happening ? Cum e posibil asa ceva ?
Avem aici de-a face cu un conflict intre ratiune si inima. Vorba lui Pascal : « Le cœur a ses raisons que
