Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza loveşte în plin cea mai veche bancă din lume. Monte dei Paschi trece prin restructurări majore

Publicat in Adevarul, duminică 1 aprilie 2012 ·

Monte dei Paschi di Siena, cea mai veche bancă din lume, îşi va restructura puternic portofoliul de active şi va renunţa la 150 de sucursale, 5% din total, pentru a reveni la profit, după ce a înregistrat o pierdere de 4,7 miliarde de euro în 2011.

Portofoliul financiar al băncii, a treia ca mărime din Italia, include obligaţiuni în valoare de 26 miliarde de euro emise de guvernul de la Roma.

Conducerea va prezenta în mai un program pe trei ani de relansare a băncii, lovită puternic de criza datoriilor din zona euro din cauza expunerii pe datoria statului italian. Monte dei Paschi trebuie să acopere un deficit de capital de 3,3 miliarde de euro până în iunie, pentru a respecta reglementările europene.

La începutul acestei luni, grupul care controlează banca Monte dei Paschi de Siena a anunţat că va încerca să vândă o participaţie de 15% din aceasta. Banca are datorii de 1,1 miliarde de euro şi este a treia ca mărime din Italia, după activele deţinute.

Fundaţia va scoate participaţia la vânzare deţine 49% din aceasta. Mişcarea va lăsa banca expusă tentativelor de preluare din partea competitorilor, spun analiştii. Participaţia este evaluată la peste 800 de milioane de euro. Fondurile obţinute din vânzarea acţiunilor vor fi împărţite între creditorii băncii.

Deficitul de capital este legat de valoarea de piaţă a obligaţiunilor italiene, care reprezintă circa 70% din portofoliul financiar ale băncii, a spus şeful instituţiei de credit, Fabrizio Viola.

Monte dei Paschi va închide şi 150 de sucursale, circa 5% din reţeaua operată, a adăugat acesta.

Preţul acţiunilor Monte dei Paschi a scăzut cu aproape 13% după ce Viola a prezentat joi rezultatele financiare pentru anul trecut.

Pierderea peste aşteptări, de 4,7 miliarde de euro, a fost generată de o depreciere aferentă fondului comercial de 4,5 miliarde de euro. Chiar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Angajaţii de la Registrul Comerţului intră joi în grevă japoneză

Mediafax acum o ora
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional. Sindicaliştii cer majorarea salariilor cu 15%, pentru că ONRC este „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justi

Barcelona a șters o linie de autobuz din Google și Apple Maps pentru că era folosită frecvent de turiști spre nemulțumirea localnicilor

HotNews acum o ora
Traseul autobuzului 116 din Barcelona, folosit frecvent de turişti pentru a ajunge la Park Güell, a dispărut din aplicaţii precum Google Maps şi Apple Maps, relatează news.ro. Strada din BarcelonaFoto: f8 images / Alamy / Profimedia Images Decizia a

Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite. Motivul e pierderea puterii de transmisie din cauza bateriei

News.ro acum o ora
Ford recheamă 456.565 de SUV-uri şi camionete compacte din Statele Unite din cauza pierderii puterii de transmisie provocată de o problemă la baterie, a anunţat miercuri Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), tran

Şeful NASA acuză China că foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu: ”Trebuie să ajungem pe Lună/ Cred că suntem într-o cursă”

G4Media acum 47 minute
Şeful agenţiei spaţiale americane NASA, Bill Nelson, a declarat miercuri în Congres că China foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu, relatează DPA, citată de Agerpres. „China a făcut paşi extraordinari (în spaţiu), î

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tatăl lui Sebi, plin de durere- „Nu mai am nici o speranță” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 28 minute
O nouă zi plină de durere pentru părinții copiilor morți în accidentul de la 2 Mai, județul Constanța. Fondul dosarului tragediei de la 2 Mai se află la Judecătoria Mangalia, noul termen fiind stabilit pentru data de 18 aprilie 2024, ora 10.00, „pe

Șeful diplomaţiei UE avertizează că atacul Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza

Ziare.com acum 40 minute
Șeful diplomaţiei UE, Josep Borrell a avertizat miercuri, 17 aprilie, că atacul de sâmbătă al Iranului asupra Israelului nu trebuie să distragă atenţia de la situaţia umanitară din Gaza, transmite DPA. Josep Borrell mai condamnă violenţa coloniştilo

UE impune sancțiuni producătorilor de drone și rachete din Iran după atacul asupra Israelului

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. "Am decis să impunem sancţiuni împotriva Ira

Trei ucraineni, DISPĂRUȚI în munții din Maramureș/„Sunt în hipotermie”

Gandul acum 27 minute
Trei cetățeni ucraineni, de 27, 45 și 46 de ani, sunt căutați de salvatorii montani din Maramereș în zona vârfului Șerban. Doi dintre ei sunt în hipotermie și nu mai pot continua drumul. A nins în munții din Maramureș În zonă este zăpadă, iar config

Martin Scorsese pregăteşte un film biografic despre Frank Sinatra cu Leonardo DiCaprio

News.ro acum o ora
Regizorul Martin Scorsese în vârstă de 81 de ani, care anul trecut a lansat "Killers of the Flower Moon" şi pregăteşte un film despre Iisus, lucrează în prezent la un film biografic despre Frank Sinatra, relatează Variety. Scorsese, care a lucrat la

Poliţist de la Secţia 4 Ploieşti, acuzat de viol. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Prahova anunţă că a deschis o anchetă internă şi că fapta reclamată face obiectul unui dosar penal

News.ro acum o ora
O femeie care a depus o plângere pentru înşelăciune la secţia 4 de poliţie Ploieşti susţine că a fost chemată acasă la poliţistul de caz, violată şi supusă la perversiuni sexuale de către acesta. Într-o declaraţie dată presei locale, femeia mai spun

Vremea

București
acum

joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

joi

8°/15°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°