Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un om bun scos din ţâţâni

Publicat in Adevarul, luni 17 iunie 2013 ·

Domnul Ido e un om de treabă. E un funcţionar model, aşa cum sunt toţi funcţionarii japonezi. E un foarte bun soţ şi un excelent tată. Dar în chiar ziua în care urma să sărbătorească ziua de naştere a fiului său, un criminal periculos, pe nume Ogoro, a evadat din închisoare şi i-a luat ostatică familia. Cere ca în schimbul eliberării acestora să îşi poată vedea fiul şi soţia.

Domnul Ido ar trebui să se bucure de ajutorul poliţiei. Numai că agenţii ei sunt foarte preocupaţi de felul în care vor acţiona şi mai puţin de acţiunea în sine, de reflectarea în massmedia a acţiunilor lor şi de posibilele lor asemănări cu Steve McQueen. Iar massmedia aşteaptă- cum altfel? senzaţional, lacrimi şi sânge. Că doar ştiri de la ora 5 sunt şi în Japonia.

Aşa că domnul Ido, scos din ţâţâni, se gândeşte să acţioneze pe cont propriu. Urzeşte planul diabolic de a acţiona întocmai cu Ogoro. Ajunge la locuinţa acestuia, îi ia ostatici fiul şi soţia. Între cei doi începe să se joace un fel de joc de şah, numai că nici unul nu vrea să accepte că a fost făcut mat ori să ceară remiză. Iar când domnul Ido realizează că nu mai are piese la dispoziţie, nici poliţia, nici televziunile nu se mai ocupă de cazul lui.

Toată această poveste cu multe nişe a fost spusă pentru prima oară într-o nuvelă scrisă de japonezul Yasutaka Tsutsui. Un alt japonez, pe nume Hideki Noka, împreună cu britanicul Colin Teevan a făcut din ea un savuros scenariu dramatic. Pe care acelaşi Hideki Noka, în calitate de regizor, l-a transformat într-un bun spectacol de comedie neagră.

Un spectacol în a cărui compoziţie se află mult umor, umor de multe feluri, provenind din mai multe surse. Avem, desigur, în principal, umor negru- umor adus pe scenă în principal de cei patru actori din distribuţie. Hideki Noda o joacă în travesti pe soţia lui Ogoro, în vreme ce Kathryn Hunter îl interpretează, tot în trav

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca primar, în continuare, la Sectorul 5

News.ro acum 32 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală. Marcel Ciolacu

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum o ora
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Sebastian Burduja critică lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare a Bucureştiului

Mediafax acum 51 minute
„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea len

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum 49 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Companiile PPC din România îşi dezvăluie noua identitate de brand

Crai Nou acum 45 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în faţa comunităţii, angajamentul de a crea valoare pentru toţi, de a fi o o

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum o ora
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Peste 400 de ciclişti se pregătesc pentru primul Campionat European de Mountain Bike din România

Mediafax acum 36 minute
România va găzdui în perioada 8-12 mai, pentru prima dată, Campionatul European de Mountain Bike. Evenimentul se bucură de participarea a peste 400 de ciclişti din peste 17 ţări europene. Competiţia se va desfăşura la Cheile Grădiştei, în judeţul Br

Actor orădean condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol: „Dosarul este o porcărie! A fost un act consimţit”

Adevarul acum 2 ore
Judecătoria Oradea l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe un actor al Teatrului Regina Maria din Oradea, acuzat că şi-a violat o colegă. Actorul, Andrian Locovei, pretinde, însă, că „a fost un act consimţit", iar procesul este „o porcărie".

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum 3 ore
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Firea: Ce sunt rechinii imobiliari? Ştim cu toţii cine a obţinut în aceşti patru ani autorizaţii în Bucureşti, pentru că sunt rechini buni şi rechini răi. Asta este manipularea, e campania făcută pe minciună şi pe ură

News.ro acum 47 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei a precizat, la evenimentul de lansarea candidaturii lui Daniel Băluţă pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 4, că un subiect utlizat în campania electorală de către contracandidaţi este cel r

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

14°
mie.

7°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°