Premierul desemnat Victor Ponta şi-a format echipa ministerială şi a deschis drumul promisunilor guvernamentale pentru următoarele şase luni. Cel mai sensibil punct din agenda noului guvern este reîntregirea salariilor bugetare şi restituirea contribuţiilor sociale plătite de pensionari.
Mariana Câmpeanu, ministrul nominalizat al Muncii în Cabinetul Ponta, a fost primul ministru care a intrat în hora majorării salariale. Ea a adus certitudini că salariile vor fi reîntregite cu 15%, în timp ce pensionarilor le va fi restituit CAS-ul încasat ilegal.
„ Pot să confirm că vom reîntregi salariile cu 15% şi vom restitui pensionarilor banii care au fost opriţi în mod abuziv. Termenele se vor stabili de următorul guvern, dacă va fi validat de Parlament", a spus Câmpeanu, la Realitatea TV.
Noul şef al Executivului, Victor Ponta, a ţinut să precizeze, după discuţia cu delegaţia FMI, că deşi creează probleme pentru deficit, reîntregirea salariilor bugetarilor reprezintă pentru el prioritatea capitală. „Din cifrele existente în acest moment, sunt premise, într-adevăr. Dar asta presupune o schimbare a ţintei de deficit", a spus Ponta.
Banii vin de la Udrea
Despre creşterea salariilor s-a vorbit şi în interiorul PSD. Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a povestit că a fost la o întâlnire cu Victor Ponta unde s-a stabilit că până în august „se dau înapoi pensiile, salariile şi sporurile".
„Ieri am fost la Ponta, pe Kiseleff . Se anulează planul naţional de investiţii al Elenei Udrea, sunt patru miliarde de euro, şi ăştia sunt banii cu care vom putea să revenim la normalitate, să supravieţuim", a spus Constantinescu. Prospătul premier, Victor Ponta, a mai anunţat ca măsură imediată schimbarea tuturor secretarilor de stat şi prefecţilor.
„Funcţiile politice, şi anume secretarii de stat şi prefecţii vor fi