Putem depăşi criza în 2012, dacă simplificarea fiscală, flexibilizarea pieţei muncii şi plata datoriilor statului sunt cap de afiş pe agenda guvernanţilor. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Exporturile nu au motiv să scadă foarte mult în 2012, chiar dacă Europa ar putea intra în recesiune.
Nici anul trecut economia nu a evoluat bine pe continent şi, cu toate acestea, exporturile locale au crescut puternic faţă de 2010.
Sectorul privat, care a dus greul în criză, nu are nevoie de stimulente, ci doar de netezirea asperităţilor legislative în sistemul fiscal, dar şi pe piaţa muncii, unde relaţiile dintre angajatori şi angajaţi n-au devenit mai flexibile după publicarea noului Cod al Muncii.
Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei Audit din BNR, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, specialistul în HR George Butunoiu, alături de alţi reprezentanţi ai mediului de afaceri au evidenţiat, pentru EVZ, zece soluţii care ar putea impulsiona economia în 2012.
Ce propune mediul privat
1. Nişe potrivite la export.
Sectorul privat a dus greul crizei, iar dacă exportatorii reuşesc să se poziţioneze pe nişele potrivite, atunci exporturile pot creşte în continuare. "PIB-ul local reprezintă circa 1% din cel european. Nici anul trecut economia europeană nu a crescut teribil, ci doar cu 1%, iar exporturile ne-au crescut cu circa 30%, după ce crescuseră şi cu un an înainte. Anul acesta economia europeană scade puţin. Şi ce dacă?", spune Eugen Rădulescu.
2. Accesarea mai multor fonduri europene este deja un subiect consacrat.
Lipsesc soluţiile sau, mai bine, zis, implementarea lor. Cristian Pârvan spune că autorităţile centrale ar trebui să ceară celor locale să le dea socoteală lunar cu privire la folosirea fondurilor. "4-5 miliarde de euro sunt alocate pentru mediu. Acolo, 80% din proiecte sunt pe canalizare şi apă, deci ext