Astă-iarnă, când am auzit prima oară despre spectacolul purtând numele din titlul articolului, realizat de Geanina Cărbunariu după piese din dosarul scriitorului disident Dorin Tudoran, am spus că aşa ceva nu se poate…
Astă-iarnă, când am auzit prima oară despre spectacolul purtând numele din titlul articolului, realizat de Geanina Cărbunariu după piese din dosarul de urmărire informativă al scriitorului disident Dorin Tudoran, am spus că aşa ceva nu se poate, că nu ai cum să faci o piesă de teatru plecând de la documente atât de aride, atât de statice. Nici măcar după ce am citit cronicile foarte elogioase apărute imediat după spectacolul de la Cluj, nici după ce mi-a scris entuziasmat însuşi „autorul" piesei, care a văzut unul din spectacolele de la Timişoara, nu reuşeam să înţeleg prea bine cum stau lucrurile cu o asemenea aventură teatrală. Am pus cuvântul „autorul" între ghilimele, dat fiind că Dorin Tudoran este mai degrabă unul dintre personaje, cel principal, decât un autor în sensul propriu al termenului. Pentru că textul de bază de la care porneşte înscenarea Geaninei Cărbunariu este stenograma unei discuţii de la Comitetul Municipal Bucureşti al PCR, în cursul căreia Dorin Tudoran care, sătul de un cincinal de tracasări politice şi poliţieneşti, ceruse dreptul de emigrare în Statele Unite, fusese „invitat" pentru ceea ce se chema pe vremuri „munca de lămurire". Pe parcursul unei discuţii animate, mai ales de invitat!, „lămurirea" cu pricina cade în sarcina tovarăşilor Croitoru, secretar al CM Bucureşti al PCR, şi Dumitru Radu Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Un alt personaj important este cel care va lăsa mărturie posterităţii şedinţa cu pricina, TO, „tehnica operativă", reprezentat şi prin joc actoricesc, dar şi prin microfonul instalat sub masa în jurul căreia se desfăşoară discuţia de „lămurire".
După premiera de