Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Ilie Carabulea este liber. Instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată. În închisoare, a muncit la bibliotecă

Publicat in Adevarul, vineri 7 septembrie 2012 ·

Omul de afaceri sibian Ilie Carabulea este liber. Judecătoria Aiud a admis cererea de eliberare condiţionată depusă de omul de afaceri.

UPDATE 2 Ilie Carabulea a muncit în închisoare la bibliotecă

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Aiud, cererea de eliberare condiţionată a fost făcută de către comisia de specialitate pentru că Ilie Carabulea, fiind trecut de 60 de ani, poate fi eliberat pentru bună purtare după ce execută doar o treime din pedeapsă, perioadă care se calculează scăzându-se din pedeapsă atât zilele petrecute în închisoare cât şi cele în care acesta a muncit în penitenciar.

„Dânsul a trecut de 60 de ani. Pentru persoanele private de liberatate trecute de 60 de ani, pentru a intra în comisia de eliberare condiţionată, trebuie să execute doar o treime din pedeapsă, din care se mai scad şi zilele considerate câştigate prin muncă. Dânsul a muncit la biblioteca penitenciarului şi s-a considerat executată şi perioada aceea pe care dânsul a muncit-o”, precizează inspector de penitenciare Nicoleta Mătărîngă, purtător de cuvânt al Penitenciarului Aiud.

Potrivit sursei citate, la bibliotecă Ilie Carabulea a făcut „o muncă specifică de bibliotecar”.

„Este o bibliotecă ca şi orice altă bibliotecă, a inventariat fondul de carte, a întocmit fişe, a repartizat cărţi deţinuţilor, deci o muncă specifică de bibliotecar”, adaugă Nicoleta Mătărîngă.

Potrivit acesteia, Ilie Carabulea va fi pus în libertate în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii, dacă procurorii nu fac recurs. În acest caz, omul de afaceri va părăsi penitenciarul săptămâna viitoare, în cursul zilei de marţi.

UPDATE 1 Eliberat la propunerea Penitenciarului Aiud

Propunerea de eliberare condiţionată a lui Ilie Carabulea a fost făcută de către comisia de pe lângă Penitenciarul Aiud, unde omul de afaceri şi-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 2 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 51 minute
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Republica Moldova: Maia Sandu, favorită în cursa pentru un nou mandat prezidenţial (sondaj)

HotNews acum 37 minute
Preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, este favorită în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale din toamnă, în timp ce principalul său contracandidat, fostul preşedintele pro-rus Igor Dodon, a scăzut în preferinţele alegător

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 4 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 8 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale