Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călătorie cu trenul Paris-Barcelona, în doar şase ore şi jumătate. Viteza maximă atinge 320 km/h

Publicat in Adevarul, joi 12 decembrie 2013 ·

Linia de mare viteză Paris-Barcelona este programată să fie inaugurată în acest sfârşit de săptămână, în data de 15 decembrie, marcând intenţia grupurilor feroviare europene de a crea o reţea feroviară de mare viteză care să rivalizeze cu transportul aerian.

Oricine va călători între cele două oraşe, unele dintre cele mai vizitate din lume, va fi uimit acum să afle că o călătorie se va realiza în jur de 6 ore şi jumătate, TGV-urile urmând să atingă viteza de 320 km/h.

Iniţial, SNCF şi Renfe, companiile feroviare de stat din cele două ţări, vor asigura două curse zilnice între cele două capitale, urmând ca din luna martie 2014 să se ajungă la un număr dublu de trenuri. Noua linie de mare viteză va permite şi alte trei curse: de la Toulouse la Barcelona, de la Lyon la Barcelona şi de la Marsilia la Madrid.

Pasagerii nu vor mai fi obligaţi să schimbe trenul la Figueres, aşa cum se întâmpla până în acest moment. Figueres este un orăşel spaniol care se află la 24 de kilometri de graniţa cu Franţa şi este celebru pentru că aici s-a născut pictorul Salvador Dali. De asemenea, şi oraşul catalan Girona se află în apropiere, astfel că acesta va fi accesibil din gara de la Lyon în doar 5 ore şi 50 de minute.

Mai mult, călătoria pe ruta Paris-Barcelona se va mai scurta încă o dată, la 5 ore şi 45 de minute, odată cu inaugurarea în 2017 unei porţiuni de 60 de kilometri între oraşele franceze Nîmes şi Montpellier. Preţul unui bilet porneşte de la 59 de euro.

Cursa interconectează şi Marea Britanie. Cei care pornesc în călătorie dimineaţa la ora 9.31 din Londra vor ajunge la Barcelona înainte de ora 20.00.

Surpriza spaniolă

Spania a depăşit în anul 2010 Franţa la numărul de kilometri de cale ferată de mare viteză, ajungând pe locul al doilea în lume după China, scrie DigitalJournal, care cit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 20 minute
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 38 minute
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Incendiu la o fabrică de cherestea din Bacău. Focul se manifestă pe 300 de metri pătraţi

Ziare.com acum 51 minute
ISU Bacău a anunțat că un incendiu puternic a izbucnit, joi, 28 martie, la o fabrică de prelucrare a lemnului situată în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău. Primele date arată că focul se manifestă pe 300 de metri pătraţi, la nivelul acoperişului unei

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum 39 minute
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 2 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Scandal în armata israeliană după ce au apărut postări cu soldați îmbrăcați cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Militarii israelieni au postat fotografii şi videoclipuri în care se joacă cu lenjerie intimă găsită în casele palestinienilor, creând o imagine disonantă a războiului din Gaza, unde foametea iminentă intensifică reexaminarea pe plan mondial a ofens

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 4 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale