Imensa şarlatanie de la Bacalaureatul olimpicilor a redeschis o discuţie mereu sensibilă: ne putem permite noi, muritorii de rând, să le pretindem legendelor - fie ele sportive, culturale, ştiinţifice sau artistice - să respecte legile ţării?
Şi, mai ales, în ce măsură avem dreptul să le judecăm păcatele omeneşti?
S-avem pardon: n-am găsit în Constituţie vreun paragraf în care să se facă vorbire despre drepturile speciale ale marilor campioni. Acolo se spune clar: toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii. Aşadar, a cere mai multă îngăduinţă faţă de infractorii campioni sau faţă de impostorii geniali este o pretenţie neconstituţională (asta sună ca dracu'!).
Luni seara, am îndrăznit să spun, pe un canal media, că oameni precum Doina Melinte şi Elisabeta Lipă nu mai au dreptul moral să ocupe vreo funcţie publică sau să conducă vreo instituţie. (Cu rezerva că vinovăţia Elisabetei Lipă, deocamdată bănuită, mai trebuie şi dovedită.) Nici n-am apucat să termin fraza, că s-au şi repezit asupră-mi apărătorii valorilor naţionale. Cum adică, să nu mai fie şefă la Sport o campioană precum Doina Melinte? Doar pentru că fata ei a fraudat Bacalaureatul?! Şi cum să fie îndepărtată din fruntea Clubului Sportiv Dinamo ori a Federaţiei Române de Canotaj inegalabila Elisabeta Lipă, cu salba ei de medalii olimpice şi mondiale? Doar pentru că a eliberat nişte acte mincinoase în sprijinul unei fraude la Bac?! Ooooo, ce oroare! Ne batjocorim legendele, nu ne mai respectăm valorile...
Carevasăzică, dacă ţi-ai agăţat de gât medalia olimpică de aur, poţi trece pe roşu la semafor, poţi da cu bâta-n cap ori poţi frauda Bac-ul fără teama de a fi penalizat. Dacă ai fost cea mai mare canotoare din câte s-au pomenit, poţi elibera acte false cât îţi pofteşte inima, nu vei da socoteală niciodată. Eu credeam că pentru toate meritele sportive - trecute, prezente sau viitoare