Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artiştii critică Poliţia şi Salvarea

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 ianuarie 2007 ·

Peste 15 oameni de teatru, printre care Maia Morgenstern, Silviu Purcărete şi Marcel Iureş, protestează faţă de "încălcarea deontologiei" de către medici ai Spitalului de Urgenţă din Peste 15 oameni de teatru, printre care Maia Morgenstern, Silviu Purcărete şi Marcel Iureş, protestează faţă de "încălcarea deontologiei" de către medici ai Spitalului de Urgenţă din Sibiu şi de către poliţişti sibieni, în cazul agresării actorului Ovidiu Moţ. În noaptea de vineri spre sâmbătă, după premiera "Pescăruşul", Ovidiu Moţ, care a jucat în spectacol, a fost găsit lovit la cap, la mijlocul drumului spre casă. El a fost internat la spital în Sibiu, în comă, iar apoi a fost transportat la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş şi supus unei complicate operaţii pe creier. Protestul faţă de atitudinea medicilor de gardă şi a poliţiştilor care anchetează cazul mai este semnat de Mihai Măniuţiu, Alexandru Dabija, Marian Râlea, Claudiu Bleonţ ş.a. "Practic, a fost ignorat de medici. Nici un neurochirurg nu l-a examinat până a doua zi. Întârzierile majore şi nejustificate au condus la creşterea hematomului cranian şi la complicarea cazului", spun actorii şi regizorii. Poliţiştii sibieni au început o anchetă în acest caz, dar spun că actorul ar fi fost băut şi ar fi căzut, fapt negat de conducerea teatrului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 11 minute
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum o ora
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

UPDATE - Posibilă tentativă de suicid în staţia de metrou Obor / Circulaţia afectată / Sistem pendulă între Dristor şi Iancului şi între Ştefan cel Mare şi Republica

News.ro acum 23 minute
Circulaţia metrourilor este afectată, joi seară, după ce un călător a căzut pe şine în staţia de metrou Obor. UPDATE: ”Până la finalizarea intervenţiei organelor abilitate, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfăşoară în sistem pend

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 37 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se elimine controalele interne la frontierele terestre. Această propunere va fi discutată în cadrul următorului Consiliu din iunie, a declarat Ylva Johansson, comisaru

Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena - ADVERTORIAL

Mediafax acum o ora
Pentru siguranţa cetăţenilor, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena. În aceeaşi incintă va funcţiona şi primul centru de consiliere şi informare antidrog din Sectorul 4, destinat adolescenţilor.

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 6 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

Ziua porților deschise la UAV

Arad24.net acum o ora
Peste 900 de elevi din liceele arădene au participat joi, 18 aprilie, la Ziua Porților Deschise, eveniment organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Ca în fiecare an, mesajul de bun venit le-a fost adresat de către conducerea UAV, rector R

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

6°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°