Exact acum 70 de ani, Germania lui Hitler şi Rusia lui Stalin îşi împărţeau, ca pradă convenită de război, Polonia. Între 1 septembrie şi 1 octombrie 1939, soarta tânărului încă stat polonez era pecetluită. Întâlnirea recentă de la Gdansk a prim-miniştrilor din Europa a trecut aproape neobservată. Caracterul ei comemorativ n-a făcut-o atât de interesantă în ochii politicienilor încât să fie onorată de prezenţa şefilor de stat. Aniversarea i-a atras pe istorici şi pe jurnaliştii politici.
Ei au provocat polemica: cine e răspunzător de declanşarea războiului, Hitler sau Stalin? Presa poloneză a dat vina pe amândoi. Polonia a fost victima celor doi dictatori. Un cuvânt greu de acceptat a avut prim-ministrul rus: „N-are rost să smulgem rădăcinile uscate ale fructului copt“. Altfel spus: încetaţi să mai puneţi gaz pe foc la şapte decenii de la evenimente.
Un mai clar refuz al memoriei nici că se putea. Partizane incontestabile ale acestui refuz sunt dintotdeauna dictaturile. Explicaţia e simplă: în trecutul fiecărei dictaturi există numeroase lucruri de ascuns. În romanul său „1984“, Orwell povesteşte cum înnodarea şi reînnodarea alianţelor dintre cele trei puteri mondiale conduc la ştergerea cu buretele a urmelor trecutului.
N-am idee dacă Orwell cunoştea o astfel de ştergere a trecutului care s-a întâmplat în Franţa tot acum 70 de ani, dar a ieşit la iveală abia prin anii ’70: imediat după pactul Ribbentrop-Molotov, partidul comunist francez a încercat să înlocuiască exemplarele din „l’Humanité“ aflate în biblioteci publice şi care conţineau articole antihitleriste cu exemplare imprimate special, epurate de orice astfel de atitudine.
Nici aliaţii nu se pot lăuda cu onestitatea lor politică. Acordul de la München, care e una dintre rădăcinile încă verzi ale războiului, a fost o probă de laşitate la fel de mare ca se