Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuza Vodă, cea mai modernă piaţă din Târgu-Mureş

Publicat in Adevarul, joi 21 aprilie 2011 ·

În această dimineaţă a fost re-inaugurată piaţa agroalimentară Cuza Vodă, care în ultimele luni a suferit ample lucrări de modernizare.

Mureşenii obişnuiţi să îşi facă în Cuza Vodă cumpărăturile zilnice au avut parte de o surpriză de proporţii când au văzut copertina din fibră de sticlă şi schelet metalic, care adăpostea cele 210 tarabe nou-nouţe. Practic, aroma de nou s-a amestecat cu cea a legumelor şi fructelor de pe tarabe. „Investiţia totală a fost de aproximativ un milion de lei, astfel că în momentul de faţă putem afirma fără probleme că piaţa Cuza Vodă este cea mai modernă din oraşul nostru. Pe lângă acoperişul complet nou, tarabele sunt de asemenea noi, cu un aspect civilizat. În plus, am creat un mini-parc în centrul pieţei, unde oamenii să se relaxeze, să stea la o poveste sau pur şi simplu să se odihnească după ce au făcut cumpărături”, ne-a declarat Vasile Filimon, şeful Administraţiei Pieţelor din Târgu-Mureş.

Piaţa dispune, începând de astăzi, de cel mai modern abator din ţară, conform spuselor reprezentanţilor Administraţiei Pieţelor. Acesta este echipat cu aparatură ultramodernă şi respectă absolut toate condiţiile de igienă impuse de Uniunea Europeană.

Modernizările continuă

Cuza Vodă este prima piaţă mureşeană care a trecut printr-un amplu proces de modernizare, urmând ca rând pe rând, toate cartierele din oraş să dispună ce o piaţă la standarde europene. În două săptămâni vor începe lucrările în Mureşeni, unde va fi refăcut sediul administrativ şi vor fi construite cinci spaţii comerciale. Ulterior, urmează să fie implementat un sistem de centre frigorifice în toate pieţele din oraş, inclusiv cele de la Diamant şi din cartierul Unirii.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace

Adevarul acum 29 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum 44 minute
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum o ora
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 3 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 3 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum o ora
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum 2 ore
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

Premierul Ciolacu, în aeronava oficială cu care revine în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai: Zâmbetele lor mi-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a postat imagini din aeronava oficială cu care revină în ţară, alături de grupul de tineri blocaţi pe aeroportul din Dubai, el afirmând că zâmbetele lor i-au dat energie cât toate cafelele băute în ultimele zile. ”Spre ţară,

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°