Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buffett, al treilea cel mai bogat om al planetei, investeşte masiv în plină criză

Publicat in Adevarul, luni 7 noiembrie 2011 ·

Miliardarul american Warren Buffet a investit în trimestrul al treilea cea mai mare sumă din ultimii 15 ani: 23,9 miliarde de dolari. Prin intermediul Berkshire Hathaway, miliardarul a pompat bani în afacerile sale, accelerând achziiţiile de acţiuni şi extinzând portofoliul dincolo de companii producătoare de bunuri de larg consum şi de servicii financiare.

Compania miliardarului a cumpărat acţiuni în valoare de aproape şapte miliarde de dolari în trimestrul al treilea . cu 3,38 miliarde mai mult faţă de trimestrul precedent, potrivit Bloomberg.

În urma achiziţiilor, Buffet şi-a crescut până la 62% cota deţinută în domeniile commercial, industrial şi altele.

Motivul pentru care magnatul american a cumpărat masiv acţiuni este criza datoriilor de stat, dar şi retrogradarea SUA de către agenţia de evaluare S&P. Cei doi factori au determinat scăderi puternice pe bursele lumii, astfel că cotaţiile titlurilor au ajuns la cote minime.

Miliardardarul Buffet a mizat şi pe titlurile bancare, cumpărând acţiuni şi certificate de drepturi preferenţiale la Bank of America în valoare de cinci miliarde de dolari. În plus, a preluat Lubrizol Corp pentru nouă miliarde de dolari.

Printre cele mai importante active din portofoliul lui Buffett se numără participaţii importante la Coca-Cola Co., cel mai mare producător de băuturi răcoritoare din lume, şi Wells Fargo, care a devenit recent cel mai mare creditor de pe piaţa rezidenţială din SUA.

Din 2000 până în prezent, miliardarul a achiziţionat, printre altele, un distribuitor de energie şi unul dintre cei mai mari operatori feroviari din SUA, Burlington Northern Santa Fe, preluat anul trecut pentru 27 de miliarde de dolari.

Profitul net al Berkshire a scăzut cu 24% în trimestrul al treilea, la 2,28 miliarde de dolari, din cauza scăderilor de pe burse.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum o ora
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 2 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 4 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 3 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Alte două decese din cauza rujeolei, raportate în ultima săptămână/ Este vorba despre un tânăr din Argeş şi de o femeie din Bucureşti, ambii având şi alte afecţiuni

News.ro acum 2 ore
Alte două decese cauzate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani din judeţul Argeş şi de o femeie de 59 de ani din Bucureşti. Ambii aveau ş

Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023

Mediafax acum 2 ore
Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023, după ce s-a contractat cu aproape o treime în primul an de război, a anunţat serviciul de statistică, potrivit Reuters. Cifra PIB a fost puţin mai mare decât cea avansată de ministrul Economiei Iulia Svyr

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum o ora
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 7 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

17°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale