Vernisaj
Expoziţia de grup „7-1”
La Galeria Artis, de la orele 18.00, va fi vernisată expoziţia „7-1”, unde artiştii: Jan Albu, Victor Bratu, Daniel Crăciun, Matei Enric, Mirela Iordache şi Joiţa îşi vor expune lucrările. Expoziţia va fi deschisă până pe 20 august 2008.
Concert
Muzică clasică indiană
Sahaja Yoga – România, cu sprijinul Ambasadei Indiei la Bucureşti, vă invită la Sala Radio, începând cu orele 19.00, la un concert de muzică clasică indiană „Blossoming Glory of Raag”, avându-i ca interpreţi pe Avaneendra Sheolikar şi Sandesh Popatkar. Potrivit tradiţiei indiene, muzica a luat naştere odată cu crearea universului, din Sunetul primordial denumit Aum, Naad sau „Cuvânt”. Muzica indiană este considerată a fi o cale către cunoaşterea lui Dumnezeu. Elementele de bază în muzica clasică sunt sistemul melodic reprezentat de Raga (scări muzicale compuse din sunete aflate într-o ordine determinată) şi Tala, sistemul ritmic, diferit de sistemul ritmic european.
Film
Mumia 3: Mormântul Împăratului Dragon
Pentru cei pasionaţi de secretele întunecate ale omenirii, la Cinema Pro, de la orele 21.30 rulează, în avanpremieră, blockbuster-ul „Mumia”, o franciză care a adus până în prezent peste 800 de milioane de dolari. De data aceasta, evenimentele se desfăşoară pe tărâmul misterios al Asiei. Rick O’Connel se întoarce pentru a lupta împotriva demonicului Han Emperor. Tânărul explorator are misiunea de a împiedica o mumie să distrugă lumea pentru a transforma oamenii în supuşii săi. Urmărirea devine o cursă epică ce porneşte din catacombele Chinei şi sfârşeşte pe piscurile din Himalaya. Umor, efecte şi acţiune, într-un film pentru toată familia.
(C. Andreescu)
Vernisaj
Expoziţia de grup „7-1”
La Galeria Artis, de la orele 18.00, va fi vernisată expoziţia „7-1”, unde artiştii: Jan Albu, Victor Bratu, Daniel