Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Gruia Stoica, proprietarul GFR: „Am avut deja discuţii cu Consiliul Concurenţei pentru că ne preocupă cât se poate de serios avizul Bruxelles-ului“

Publicat in Adevarul, joi 8 august 2013 ·

Grup Feroviar Român (GFR), compania care a câştigat licitaţia pentru preluarea a 51% din CFR Marfă, a avut discuţii preliminare cu Consiliul Concurenţei privind acordul din punct de vedere concurenţial asupra tranzacţiei şi este preocupată „serios“ de avizul Bruxelles-ului privind preluarea, a declarat pentru „Adevărul“ Gruia Stoica, proprietarul GFR.

„Am avut deja discuţii preliminare cu Consiliul Concurenţei pentru că ne preocupă cât se poate de serios avizul Bruxelles-ului privind tranzacţia. Am avut două adrese pe care le-am înaintat: una înainte de privatizare, la iniţiativa noastră, şi alta în timpul procedurii de privatizare. Conform acestor comunicări informale, nu ne aşteptam să apară probleme insurmontabile“, a spus Gruia Stoica.

Omul de afaceri a adăugat că va face toţi paşii necesari pentru a obţine avizul din punct de vedere concurenţial şi că va trimite Consiliului Concurenţei o notificare imediat după semnarea contractului.

După semnarea contractului de preluare a CFR Marfă, GFR va trebui să trimită la Consiliul Concurenţei o notificare care include o serie de documente privind activitatea celor două companii, dar şi despre piaţa pe care activează. Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat recent că astfel de notoficări se trimit, de regulă, după semnarea contractului, dar că legislaţia dă posibilitatea să poată fi trimisă şi înainte.

Legislaţia nu prevede un termen privind transmiterea notificării, însă în lipsa aprobării autorităţii de concurenţă cumpărătorul nu poate realiza efectiv preluarea controlului.

„Am discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene, care aşteaptă să vadă notificarea. După dimensiunea companiilor nu ar fi o tranzacţie de competenţa CE, însă după cevom primi notificarea vom discuta dacă preiau ei cazul sau ni-l lasă nouă“, a declarat recent Chiri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 2 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 2 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Paştelui catolic

News.ro acum 42 minute
Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este restricţionată, începând de joi seară, pe teritoriul Ungariei, măsura fiind luată întrucât în ţara vecină se sărbătoreşte, la sfârşitul acestei săptămâni, Paştele, anunţă Compania Naţional

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum o ora
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum 15 minute
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Iulian Dumitrescu rămâne sub control judiciar. DNA a dispus prelungirea măsurii asupra președintelui suspendat al CJ Prahova

Ziare.com acum 2 ore
Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Dumitrescu

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Două cutremure s-au produs joi dimineață, în România. Orașele unde au fost resimțite cel mai puternic FOTO

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional pentru Fizica Pământului anunță că două cutremure slabe s-au produs, joi dimineaţă, 28 martie, în zona Moldovei. Primul dintre acestea, cu magnitudinea de 3,3 a avut loc în judeţul Neamţ, iar al doilea, cu magnitudinea 2,4, s-a p

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

18°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale