Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Birourile din România, mai scumpe decât în Ungaria

Publicat in Adevarul, joi 28 ianuarie 2010 ·

Diferenţa stă în spaţiul alocat fiecărui punct de lucru, care în România nu depăşeşte 11 metri pătraţi. De altfel, aceasta este şi cea mai mică suprafaţă întâlnită în Europa pentru un punct de lucru.

În Budapesta, media pentru punctul de lucru în birouri este de 12,6 metri pătraţi, în timp ce Praga oferă aproape 14 metri pătraţi. În Varşovia şi Kiev, valoarea este de 12 metri pătraţi. Bucureştiul devansează Budapesta în clasamentul costurilor de ocupare a spaţiilor de birouri, realizat de compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox. Astfel, în Capitala României se înregistrează o valoare de 3.300 de euro per post de lucru anual, faţă de 3.250 de euro în cea ungară. Costul este mai mare pe metru pătrat ocupat, respectiv o chirie de referinţă mai mare în Bucureşti decât în Budapesta. Întreţinerea unui angajat: 44 de euro pe lună Peste Bucureşti în privinţa costurilor de ocupare se situează Praga, Kievul şi Varşovia, cu costuri anuale între 4.110 şi 4.220 de euro per post de lucru. La capitolul costuri de întretinere ale unui punct de lucru, respectiv angajat, acestea sunt comparabile în România, Ungaria, Cehia şi Polonia. Acestea se situează în jurul valorii de patru euro pe metru pătrat. Ele sunt semnificativ mai mari la Kiev, unde se ridica la aproximativ şapte euro pe metru pătrat. „Cu toate acestea, capitala Ucrainei a înregistrat o diminuare de 51% a costurilor de ocupare, de la un an la altul”, a declarat Bogdan Sergentu, Head of Valuations&Consulting, DTZ Echinox.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 55 minute
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Valoare RECORD a investițiilor publice / INDUSTRIA României crește prin programele PSD adoptate la guvernare

Gandul acum 25 minute
Programul de Guvernare al PSD, centrat pe investiții publice record și susținerea firmelor care produc în România au pus industria țării pe un curs ascendent, cu progrese vizibile față de anul precedent, dar și de la lună la lună. Per ansamblu, cifr

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 20 minute
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

STB anunţă trasee modificate în weekend, în zona Piaţa Unirii, cu ocazia unui eveniment sportiv

Mediafax acum o ora
STB SA va schimba, în weekend, traseele mai multor linii de autobuz şi troleibuz. Modificările au loc din cauza evenimentului sportiv „The Color Run Celebration Tour 2024”.

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum 37 minute
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

În marș forțat spre „lumea celor patru războaie”. Demisia Occidentului ca hegemon dispus să lupte pentru supremația lui

HotNews acum 56 minute
Demisia Occidentului din poziția de hegemon dispus să lupte și să înfrunte dictaturile orientale este exact factorul pe care mizează agresorii. Putin, Xi, ayatollahul și dolofanul nord-coreean cu pataloni bufanți și freză care spune multe despre fru

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro

News.ro acum o ora
Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii, inclusiv în instituţii publice, din judeţul Botoşani, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro care implică fonduri UE menit

Rafila: Dacă sunt culpe medicale, trebuie evidenţiate. Dacă nu, medicii să fie apăraţi

Mediafax acum 2 ore
Rafila a vorbit, joi, la Forumul Naţional de Neurologie, despre încredere: „încrederea în corpul medical, încrederea în sistemul sanitar şi despre ceea ce se întâmplă în această perioadă care beneficiază <de campania electorală>”. „Corpul medical es

Percheziții ale Parchetului European la funcționari publici și la Agenția de Muncă Botoșani, într-un dosar cu o fraudă de 160.000 de euro

HotNews acum o ora
Parchetul European (EPPO) face percheziții joi la mai multe adrese din județul Botoșani, inclusiv la instituţii publice, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro care implică fonduri UE pentru un proiect menit să stimuleze capacita

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

Ziua Constanta acum o ora
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, copilul fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale,

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/14°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°