Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Renaissance Zero

Publicat in Adevarul, duminică 25 noiembrie 2007 ·

La Salonul Auto de la Tokyo, constructorul nipon a expus nu mai puţin de 18 concepte, printre care şi CR-Z, urmaşul lui CR-X. Miza pe ecologie. Aceasta este se pare direcţia pe care o urmează La Salonul Auto de la Tokyo, constructorul nipon a expus nu mai puţin de 18 concepte, printre care şi CR-Z, urmaşul lui CR-X.

Miza pe ecologie. Aceasta este se pare direcţia pe care o urmează proiectanţii de la concernul din Tochigi. Conceptul prezentat la Salonul de la Tokyo este urmaşul popularului model CR-X compact sport coupe. Gândit ca un vehicul cu consum şi emisii reduse, Honda CR-Z este propulsat de sistemul hibrid IMA. Deşi numele - Compact Renaissance Zero - pare să sugereze mai degrabă sfârşitul unei game, Honda vrea să puncteze lansarea unei noi generaţii de autovehicule.

Cu alte cuvinte, niponii pornesc de la zero în conceperea unui automobil compact, adaptat noilor deziderate ale mileniului XXI. Tot către zero tinde şi poluarea noii maşini, pentru care a fost adoptată soluţia propulsiei hibride gaz-electric.

Asociat cu o structură autoportantă, din materiale inovatoare extrem de uşoare, conceptul este capabil de emisii poluante foarte scăzute, în paralel cu performanţe dinamice de invidiat. "Maşinile-hibrid au fost întotdeauna produse de nişă, iar designul unei maşini-hibrid a fost bazat, în special, pe practicalitate şi versatilitate", a declarat directorul de mediu al Honda, John Kingston.

Reprezentantul companiei a confirmat că un autovehicul din gama sport compact, bazat pe conceptul Honda CR-Z, va intra pe linia de producţie. Versiunea de producţie va fi un compact sport, de categorie uşoară, cu propulsie hibridă.

Designul caracterizat de sloganul "Futuristic and Dynamic" pune accent pe aerodinamică, simplitate şi inovaţie în rezolvarea eternului conflict "estetic versus practic". Muchiile puternice ale caroseriei sub

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 4 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 7 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 11 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 6 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale