Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eric şi-a adus vărul la Mediaş: ”Cînd te uiţi la el, parcă ai vedea un fotbalist de la Barcelona”

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 28 iunie 2011 ·

Gaz Metan îşi face colonie braziliană. Au venit Igor dos Santos şi Medeiros

La Mediaş se află în probe încă doi fotbalişti brazilieni, numărul jucătorilor "cariocas" mărindu-se astfel la trei, dacă îl includem şi pe mijlocaşul Eric de Oliveira. Igor dos Santos are 18 ani şi este vărul vedetei Gazului Metan, iar Vitinho Medeiros a mai fost în probe şi anul trecut, la Mediaş, însă atunci tranzacţia a căzut din cauza pretenţiilor financiare ale fostului său club.

"Să nu fie brazilian, ci ardelean: să aibă răbdare, să fie serios"

În prezent, Vitinho este liber de contract. O decizie în privinţa celor doi va fi luată de către oficialii grupării medieşene la finalul stagiului de pregătire de la Debrecen.

"Vărul meu Igor este un jucător foarte tânăr. A jucat până acum doar la o echipă secundă de la noi din Rio de Janeiro, iar cu Gazul Metan este la prima sa experienţă la un club profesionist. Sfatul meu pentru el este să se pregătească cât mai bine şi să aibă răbdare, cine ştie, poate prinde un contract cu Gazul Metan. M-aş bucura foarte mult pentru el. Este un fotbalist care aleargă foarte mult, dar problema este că brazilienii nu au răbdare, ori tocmai asta i-am spus cînd a ajuns la Mediaş, trebuie să aibă multă răbdare, ca un ardelean, şi să fie serios. Am încredere în el. Vitinho a mai fost în probe şi anul trecut, iar acum vrea să îşi arate încă o dată calităţile. Cînd te uiţi la el, parcă ai vedea un fotbalist de la Barcelona. Are valoare, doar este brazilian", a afirmat Eric de Oliveira.

Schimb de DVD-uri

Oficialii grupării medieşene vor primi, în cel mai scurt timp, două DVD-uri cu meciurile finlandezilor de la KUPS, adversarii lor din turul doi preliminar al Europa League. "Noi le-am trimis deja finlandezilor ultimele două jocuri din campionat pe DVD-uri, iar ei ne vor trimite tot atîtea, pentru că aşa

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 2 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 4 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 2 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 5 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 6 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 4 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 10 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

7°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°