Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Comercianţii din pieţe: „Nu mai vindem ca în anii trecuţi“. Lista preţurilor la legume din piaţă şi din hipermarket

Publicat in Adevarul, duminică 15 septembrie 2013 ·

Gospodinele din Cluj au început să-şi umple cămara pentru iarnă. Comercianţii din pieţe spun că lasă din preţ când oamenii cumpără mai mult de 10 kilograme indiferent că vorbim de cartofi, castraveţi sau gogoşari.

Gavril Urs (40 de ani) vinde legume în piaţă de vreo 12 ani. Marfa şi-o aduce din Arad. „Zilele astea am vândut vreo 150 de kilograme de ardei şi cam tot atâtea de castraveţi. Cumpără oamenii să pună murături pe iarnă“, zice bărbatul. Marea lui nemulţumire e faptul că în pieţe nu vând „adevăraţii producători de legume, ci romi din Bistriţa“.

Familia Bodea vinde legume în piaţa „Ioan Meşter“ din Cluj de vreo 5-6 ani şi spun că toamna aceasta nu a început deloc bine pentru ei. „E greu. Nu mai vindem ca anii trecuţi. Cred că nu mai are lumea bani“, zice Maria Bodea din comuna Râşca, zonă considerată „patria cartofului“ din judeţul Cluj.

Ea pune pe seama ploilor care ar fi început târziu în acest an şi ar fi afectat tot procesul de dezvoltare al legumelor, de când au ieşit din pământ până când au rodit. Cartofii îi dă cu 1-1,5 lei, gogoşarii cu 4 lei, vinetele cu 2,5 lei, iar castraveţii la 3 lei, iar castraveţii mici, pentru murat, 6 lei kilogramul.

Nici Istvan Zoltan nu e prea încântat de cum au mers lucrurile până acum. Are pământ în afara oraşului Cluj-Napoca şi vinde legume de toate felurile. „Nu prea cumpără lumea ca pe vremuri. Poate de-acum când s-apucă serios gospodinele de pus pe iarnă“, zice bărbatul.

Preţuri hipermarket

cartofi – 1,69 – 9,99 (cartofi din Egipt)

vinete – 1, 59 - 2,99

ardei capia – 4,49 - 5,49

gogoşari – 3,39 - 5,49

castraveţi – 1,99 - 3,49

Preţuri din piaţă

cartofi – 1,5- 2 lei cartofi de Râşca, o zonă foarte renumită în judeţ

vinete – 2-2,5

ardei capia – 3,5 - 4

gogoşari – 3,5 - 4

castraveţi – 2-3 lei (cei mici 6 lei)

Mai puteţi cit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum 34 minute
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 42 minute
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum o ora
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 13 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 10 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 11 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 10 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

5°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°