Delirul are multe feţe. Hidoasă e îndeosebi desfigurarea produsă de refuzul obsesiv al realităţii. Hidoasă şi periculoasă rău, mai cu seamă când politicienii sunt cei ce o refuză.
Între munţi de gunoaie şi resturi de mâncare un bătrân tăinuitor a ţinut, de la război încoace, ascunsă şi reclusă într-un apartament din München, o comoară fabuloasă compusă din sute de tablouri preţioase furate de nazişti de la victimele lor evreieşti.
Împreună cu acest tezaur se retrăsese şi el din viaţa cetăţii. N-avea pensie, nici asigurări sociale, nu figura nici în catastife, dar nici în sufletul vreunui alt om viu. Nu mai puţin autoizolat supravieţuise un japonez, găsit mai mult mort decât în viaţă într-o gaură din pădure, cu arma în mână, luptând încă, pe o insulă filipineză, la 3 decenii de la finele conflictului mondial. Nu putuse crede, sărmanul, că războiul s-a sfârşit. Continua deci să execute ordinul.
Inadecvarea la realitate, al cărei simptom e decuparea ştirilor şi faptelor, ignorarea celor care nu ne mai convin şi plăsmuirea de duşmani imaginari este o boală grea. Uneori poate afecta societăţi întregi, aşa cum s-a întâmplat în anii 30 ai veacului trecut, când fantasmagoriile legendelor puse în circulaţie de nazişti au început să câştige în Germania tot mai mult teren.
Video Retragerea în buncăr Există multe motive de îngrijorare şi în legătură cu situaţia politică a României actuale, ca şi cu evoluţia justiţiei româneşti. Simplul fapt că, din vina autorităţilor, mai există mulţi români care, după aproape un sfert de veac de la prăbuşirea Ceauşeştilor, n-au reuşit să-şi recupereze bunurile expropriate de comunişti, ori să fie despăgubiţi fie şi simbolic pentru jaful suportat, e tare neliniştitor.
Net mai grave sunt însă simptomele mentalităţii de buncăr afectându-i pe unii din factorii de răspundere din România. Oa
