Fat-Frumos crestea intr-un an cat altii in zece. El a trait pana la adanci batraneti: zece ani.
Isarescu le-a dat sah celor care socoteau ca e nevoie de un curs mai mic de 34.000 lei/euro pentru a se ajunge la o inflatie de 7,5%. Ba le-a dat chiar mat, daca ne gandim ca, in loc sa mute cursul dupa inflatie, a urcat tinta anuala la 8%-8,3%, ca sa nu mai coboare rata de schimb sub 36.000. In acest fel nu se mai intareste moneda cand se subtiaza productivitatea. Se atenueaza si presiunile exportatorilor, din spatele oamenilor politici. BNR nu mai e constransa sa cumpere atat de multa valuta, incat sa-si mareasca pierderea. Una peste alta, li se poate da oricand peste nas agentilor economici: "OK, nu mai aveti curs de 40.000, dar vi s-a indeplinit o dorinta mai veche: S-a ieftinit creditul".
Da, e firesc ca intreprinzatorii autohtoni sa se calmeze. Desi au acelasi management, aceeasi structura, primesc finantare la costuri din ce in ce mai mici, ca sa-si acopere lipsa de performanta. Din pacate, pe cei care pun bani deoparte nu-i intreaba nimeni daca mai doresc sa fie carne de tun. Cu cinci ani inainte de intrarea in anticamera monedei unice, exista deja banci care remunereaza leii la fel de jos ca euro. Inseamna ca, desi inflatia scade si economia creste, progresele se extrag tot printr-o forma de redistribuire.
Noroc ca nu toate bancile platesc 2%-3%. Sunt si entitati cu gandire strategica si implicare in economia reala care bonifica depozitele anuale cu dobanda fixa de 7%. E bine asa? Nu. Intre 16% din decembrie 2004 si acest 7% e o distanta de noua puncte. Inflatia se va reduce in intregul an 2005 cu un singur procent. Nici o problema insa, suntem liberi sa nu economisim in moneda tarii noastre. Se pot cumpara si euro. Pentru politica monetara e chiar mai bine. Cand romanii joaca impotriva speculatorilor straini, nu mai e nevoie ca Banca Natio
