Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 11.000 de locuri de muncă disponibile la nivel naţional în această săptămână

Publicat in Adevarul, joi 18 iulie 2013 ·

Aproape 11.000 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional săptămâna aceasta. Dintre acestea, potrivit Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă, peste 700 sunt adresate absolvenţilor de studii superioare.

796 dintre posturile vacante anunţate la ANOFM sunt adresate persoanelor cu studii superioare, cele mai multe adresate inginerilor şi programatorilor. De asemenea, joburile se adresează asistenţilor medicali, farmaciştilor, dar şi celor care îşi doresc să lucreze în vânzări sau care au studii de management.

Celelalte 9.857 de locuri de muncă sunt adresate şomerilor cu studii medii. Aproape 1.000 de posturi vacante se adresează muncitorilor necalificaţi în industria textilă, iar peste 1.000 muncitorilor calificaţi în confecţii. De asemenea, angajatorii caută muncitori necalificaţi pentru asamblarea şi montarea pieselor, precum şi agenţi de vânzări sau şoferi de autocamion.

Cele mai multe joburi disponibile sunt în Capitală (677) şi în judeţele Cluj şi Iaşi. La polul opus, cele mai puţine locuri de muncă sunt deschise la Agenţiile pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin şi Suceava.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marijuana din România nu este recreativă, avertizează un specialist. "Este stropită cu pesticide, insecticide, otravă de şobolani"

Ziare.com acum 41 minute
Marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda. Ea poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de şobolani care provoacă tulburări neuronale grave, avertizează psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 5 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 3 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 11 minute
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 46 minute
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

NATO vrea să trimită mai multe sisteme de apărare pentru Ucraina

Mediafax acum o ora
"Am compilat date despre diferitele sisteme de apărare antiaeriană pe care le avem în NATO şi ne-am concentrat pe sistemele Patriot. Şi lucrăm cu aliaţii pentru a ne asigura că aceştia redistribuie o parte din sistemele lor în Ucraina", a declarat s

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 3 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României, datorită unui autogol al lui Chipciu

Mediafax acum 59 minute
Oţelul a deschis scorul prin Cisse, care a marcat pentru gazde cu o lovitură de cap din marginea careului mic, după o centrare a lui Bodişteanu (1-0, min. 12). Oaspeţii au preluat iniţiativa şi până la finalul primei reprize au reuşit să egaleze din

Tinerii sub 30 de ani ar putea merge în Marea Britanie fără permis de ședere, la fel ca înainte de BREXIT. Cât timp ar putea rămâne în Regatul Unit

Gandul acum 34 minute
Comisia Europeană (CE) a propus deschiderea negocierilor cu Regatul Unit privind libera circulație pentru tinerii cu vârste între 18 și 30 de ani, așa cum se întâmpla înainte de Brexit, scrie The Guardian. „Obiectivul ar fi de a ajuta tinerii cetățe

Vremea

București
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°