Injumatatirea numarului de agentii guvernamentale - veritabile capuse bugetivore - si-a gasit un adversar neasteptat: PNL. Partidul care-si clameaza vocatia reformista a depus o neasteptata sesizare la Curtea Constitutionala impotriva Legii de restructurare a agentiilor din subordinea Guvernului. Sa ne gandim putin la gloria traditiei liberale romanesti: unde-i veti putea recunoaste, astazi, chipul si nobletea? Vector al modernizarii in perioada interbelica, PNL a ajuns astazi scutul stagnarii. De ce oare?

Ideile liberalismului clasic sunt bine-cunoscute, frecvent combatute, dar pretutindeni respectate: dreptul sacru la proprietate, reducerea taxelor, limitarea actiunii Statului, incurajarea pietei libere, investitia in creativitate (la antipozii exceselor protectionist-sindicaliste), respectul dat persoanei si initiativei individuale, refuzul abstractiilor colectiviste, s.a.m.d. Cand aderam la aceste valori devenim aproape spontan adepti ai meritocratiei in plan social, al libertatii sub aspect economic si al transparentei in exercitiul guvernarii. Anticomunismul si rezerva pronuntata fata de politicile stangii nu pot fi decat ingrediente naturale ale unui liberal autentic.

Facand aceste constatari, se cuvine asadar sa ne intrebam cum oare PNL defileaza linistit, de atatia ani, alaturi de partidul dominat inca de geniul machiavelic al unui Ion Iliescu? Cum se explica vecinatatea senina intre un Crin Antonescu si „conservatorul Felix”? Dar carierismul obraznic al unui Bogdan Olteanu, egalat poate doar de „micul Titulescu”?

Esecuri post-1989

Pentru a raspunde acestor intrebari, vom face un apel selectiv la memorie. Nu e cazul sa vorbim aici despre meritele prezentei liberale din Parlamentul post-decembrist. Intr-un climat sufocant, printre coledzi inepti sau agramati, numerosi liberali au stiut sa faca o figura respectabil