Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legendele Clujului (IV): Monştrii din lacul Tarniţa

Publicat in Adevarul, joi 30 decembrie 2010 ·

„Adevărul de Seară“ vă prezintă, în cinci episoade, cele mai siropoase legende ale Clujului. Cine şi-ar fi imaginat că în lacul Tarniţa ar exista descendenţi ai presupusului monstru din Loch Ness? Potrivit povestirilor, în lacul Tarniţa există lostriţe de peste trei metri lungime.

Se spune că în lacul Tarniţa, aflat la vest de municipiul Cluj-Napoca, există lostriţe care au peste trei metri lungime. În general, ele stau pitite pe fundul apei. Uneori, însă, când apar intruşi care tulbură liniştea undelor, câte una se ridică înspre suprafaţă, atacând înotătorii şi chiar bărcile. Lumea crede că multe dintre cazurile de înec în care corpurile victimelor nu s-au mai găsit se datorează acestor peşti crescuţi fără măsură, povesteşte istoricul Ovidiu Pecican.

Arătări incredibile

„În urmă cu un deceniu şi jumătate, după ce un camion s-a răsturnat în lac, a fost adusă o echipă de scafandri pentru a recupera utilajul şi trupul inert al şoferului. Când au ieşit la mal, după prima scufundare, unii dintre ei erau albi ca varul şi au refuzat să mai coboare fără cuşti metalice de protecţie. Ei susţineau că pe fundul lacului ar fi văzut monştri incredibili“, continuă Pecican, în cartea „Clujul în legende“. Cei mai sceptici au explicat ştiinţific că umbrele din adânc creaseră o iluzie optică. Alţii au dat vina pe sticla de la casca echipamentului de scufundare, care supradimensiona imaginea reală. Cu toate acestea, nici ei nu au mai avut curajul să coboare în adâncuri. Adâncimea maximă a lacului este de 70 de metri.

Mai mult decât atât, povesteşte istoricul, un cercetător german a sosit la Cluj chiar anul acesta, expert în piscicultură, care s-a scufundat de câteva ori în Tarniţa pentru a efectua cercetări care să completeze cunoştinţele agoniste în Marea Britanie, la Loch Ness, în vederea publicării unui raport ştiinţific.

Fleacuri?

„«

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 28 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°