Viceprimarul municipiului Ploiești, Raul Alexandru Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență. El este acuzat că ar fi încercat să ajute un bărbat să obțină un termen cât mai scurt pentru a susține probele de examen pentru permisul de conducere și fără respectarea procedurilor legale.
Alături de Petrescu au fost trimişi în judecată şi inspectorul de asigurări Adrian Alexandru Oprea, pentru trafic de influenţă, agentul de pază Nicolae Neacşu, pentru complicitate la cumpărare de influenţă şi Bogdan Lucian, cel care dorea permisul de conducere, pentru cumpărare de influenţă, transmite DNA.
Şpaga: 200 de euro
În rechizitoriul întocmit, procurorii au stabilit că în perioada 22 martie 2013 – 8 aprilie 2013, Oprea Adrian Alexandru, prin intermediul lui Neacşu Nicolae şi a lui Petrescu Raul Alexandru, a primit de la Bogdan Lucian suma de 200 de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Prahova, în scopul de a-i determina pe aceştia să-l reprogrameze pe Bogdan Lucian pentru susţinerea probelor de examen în vederea obţinerii permisului de conducere într-un timp cât mai scurt şi fără respectarea procedurilor legale incidente. Bogdan Lucian fusese respins la proba practică a acestui examen şi dorea reexaminarea într-un termen mai mic întrucât avea un contract de muncă în străinătate.
Bogdan Lucian a beneficiat de sprijinul lui Neacşu Nicolae care i-a solicitat luiPetrescu Raul Alexandru să intervină pe lângă Oprea Adrian Alexandru în scopul menţionat mai sus. La rândul său, Petrescu Raul Alexandru ar fi făcut demersuri pe lângă Oprea Adrian Alexandru să intervină la funcţionarii publici pentru programarea lui Bogdan Lucian într-un termen