Se înfiripă de câteva săptămâni bune, în spatiul culturii, o idee colectivistă, unificatoare, vreau să spun, motivată chipurile economic, ascunzând însă, în subtextul stanislavskian, un juvenil amatorism ideolgic întemeiat pe agresivitatea specifică ignoranţei enciclopedice, aşa cum ar spune filosoful Petre Pandrea. Anume, este vorba de ambiţia contopirii unor vechi, tradiţionale la noi, şi consacrate astfel, în conşţiinţa publică, instituţii din prim planul vieţii noastre culturale, a căror fiinţare se află de mult justificată în alfabetul spiritual al României moderne. Ca să nu mai spun că nu prin această contopire se face marea economie a grijuliei actuale administraţii, grija atât de departe, sărmana, de jaful produs prin aglomerareaa atâtor funcţiuni de mare răspundere cu ipochimeni susţinuţi local sau naţional, la grămadă,de contribuţia lor la lipirea afişelor in campaniile electorale. Nu datorită lipsei de fantezie sau lipsei de grijă în cheltuirea bugetului cultural - azi mai mult decât modest faţă de exigenţele unei societăţi civilízate - s-a consacrat în conştiinţa publicului existenţa Operetei independentă de Operă - si care a format pentru muzica firesc numită cultă şi pentru spectacolul muzical, un public uriaş şi a dat mari personalităţi în domeniul componistic şi al interpretării vocale. Nu ne distingem nefericit, necontopiţi, în geografia spectacolului muzical în Europa de azi, ci dimpotrivă, ne dovedim şi respectuoşi cu tradiţia noastră şi sensibili la vocaţia publicului nostru de a susţine independenţa faţa de Operă a unui astfel de gen. Nu e nevoie să copiem brusc o altă tradiţie, dacă avem una, onorantă şi roditoare inspirat, numai ca să avem şi noi faliţii nostri. Sigur că e greu să abordezi subiectul cu o administraţie care s-a simţit foarte confortabil să nu fie reprezentată de niminea, cum zic mehedinţenii, la ultimul Festival internationa