Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce farse a pus la cale istoria

Publicat in Jurnalul, joi 21 iunie 2012 ·

De multe ori istoria a făcut scamatorii cu adevărul. A construit eroi din soldaţi fricoşi care tocmai fugeau din prima linie. Însă un glonţ a muşcat din carnea lor din întâmplare şi sângele a impresionat mulţimile care eronat i-a urcat pe soclul statuii de eroi. Unul din cazurile în care istoria a trişat a fost cel al lui Vasile Roaită glorificat ca erou al grevelor din 1933.

Învăţau şi copiii la şcoală despre sacrificiul eroic al eroului clasei muncitoare Vasile Roaită, care trăgea sirena chemând muncitorimea la grevă, iar pentru asta l-au ciuruit golanţele jandarmilor. În realitate, lucrurile stăteau cu fundul în sus. S-a dovedit că Vasile Roaită, eroul proletariatului revoluţionar nu trăgea sirena să se continue greva, ci o trăgea ca să cheme spărgătorii de grevă, cei care trebuiau şi să-i ciomăgească pe grevişti, dar şi să muncească în locul lor anulând efectul grevei. Nişte gloanţe zburând bezmetic l-au atins pe antierou, însă propaganda comunistă n-a ratat ocazia să-l glorifice pe Vasiel Roaită care acţiona împotriva greviştilor. De-altfel o altă cacialma istorică a fost umflarea cu pompa a rolului pasămite decisiv jucat de Partidul Comunist în ziua de 23 August dar şi în perioada de aşa-zisă ilegalitate. În realitate, Partidul Comunist n-avea nici 1.000 de membri, era compus din circa 800, dintre care români numai 100, restul fiind agenţi ai Cominternului de naţionalităţi altele cum ar fi maghiari, ucrainieni, evrei, bulgari etc.

Uluitoare este confesiunea maestrului Sergiu Nicolaescu privind filmele lui cu comisari. L-am întrebat într-o emisiune pe îndrăgitul regizor cine a fost modelul după care a fost plămădit personajul comisarului din filmele "Cu mâinile curate”, şi celelalte. Sergiu Nicolaescu a răspuns că s-a inspirat în realizarea figurilor îndrăgiţilor comisari din persoana unghiului său. Fratele mamei lui Sergiu Nicolaescu era chiar un

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum 17 minute
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum o ora
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum 38 minute
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Farul a distrus-o pe CFR Cluj, 5-1. Echipa lui Gică Hagi a urcat pe locul doi în clasament

Gandul acum 21 minute
Farul a învins pe CFR Cluj, 5-1, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii și echipa lui Gică Hagi a ajuns pe locul doi al clasamentului. Golurile au fost marcate de Louis Munteanu (22), Ionuţ Cojocaru (51, 78), Constantin Grameni (67) şi Cristia

Bărbat în stare critică după ce şi-a dat foc în faţa tribunalului din Manhattan în care se desfăşura procesul lui Donald Trump / Înaintea incidentului, el a distribuit flyere conţinând teorii ale conspitaţiei - Poliţia

News.ro acum o ora
Un bărbat care şi-a dat foc în faţa tribunalului din Manhattan în care se desfăşura procesul penal al lui Donald Trump, este în stare critică, a anunţat poliţia, citată de CNN. Înainte de a-şi da foc, bărbatul a împrăştiat nilşte foi volante coinţin

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 10 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 9 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 12 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 12 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

2°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°