Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vot strâns pentru accesul românilor în Elveţia

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 7 februarie 2009 ·

Cetăţenii din Ţara Cantoanelor se luptă mâine cu temerile privind imigraţia. Sursa: AFP Photo

Elveţienii merg mâine la urne pentru a decide dacă românii şi bulgarii vor putea munci fără restricţii în statul alpin, pe fondul crizei economice şi al unei campanii cu tentă xenofobă, care a speculat teama de străini. Ultimul sondaj, publicat la sfârşitul lui ianuarie, arăta că 50% dintre elveţieni sunt „pentru“ prelungirea acordurilor de liberă circulaţie cu UE şi extinderea lor la România şi Bulgaria, în vreme ce 43% sunt „împotrivă“, iar 7% nu se hotărâseră încă.

Un eventual „da“ spus la referendum ar însemna doar începutul unei perioade de tranziţie de până la zece ani, la sfârşitul căreia românii ar putea munci „la liber“ în Elveţia. Pe de altă parte, un vot pentru respingerea românilor şi a bulgarilor ar duce la denunţarea mai multor acorduri comerciale şi de liberă circulaţie, încheiate în UE şi Elveţia în ultimii zece ani, cu potenţiale pierderi economice pentru Ţara Cantoanelor.

Deşi a avertizat Elveţia în privinţa problemelor care ar rezulta din respingerea referendumului, Comisia UE a evitat totuşi să se implice în mod activ în dezbatere, din dorinţa de a nu alimenta euroscepticismul din ţara cu o tradiţie de neutralitate.

Metafore transparente

În vreme ce în campania pentru acceptarea românilor şi a bulgarilor s-au înrolat atât autorităţile guvernamentale, cât şi majoritatea partidelor, precum şi comunitatea de afaceri din Elveţia, în cealaltă tabără a rămas Partidul Popular Elveţia (SVP), cea mai importantă grupare din statul alpin. Tema de atac a SVP - alimenta rea temerilor faţă de imigraţie - a reuşit însă, cel puţin potrivit sondajelor, să adune destui susţinători. Nu în ultimul rând mulţumită controversatului afişde campanie, care înfăţişează mai mulţi corbi care sfâşie din toate părţile har

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un bărbat / Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti

News.ro acum 59 minute
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal, joi seară, de un bărbat. Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum o ora
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ministrul Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi şi doar 20% din banii primiţi au fost cheltuiți

HotNews acum 43 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi seară, într-o emisiune la Prima News, că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), el precizând că România a primi

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 3 ore
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 4 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum 2 ore
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 6 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Vremea

București
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale