Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SERIAL Viaţa cu salariul minim: Vai de capul celor cu salariul minim (Ziua 30 - final)

Publicat in Adevarul, miercuri 8 decembrie 2010 ·

Studenţii care au experimentat viaţa cu bani puţini timp de o lună au ajuns la finalul proiectului. Vreme de o lună s-au pus la culcare deseori cu burta goală, ori au fost nevoiţi să refuze ieşiri în oraş cu prietenii. Ieri, cei doi tineri au trăit pe propria piele ultima zi fără bani.

Citeşte totul despre serialul "Viaţa cu salariul minim"

Nu îi poţi cumpăra hainde fiind plătit cu 461 de lei în România. Nu poţi merge la film, nu poţi citi o carte, nu îţi permiţi să întreţii o maşină. Abia ai ce mânca. Sunt doar câteva din concluziile celor doi tineri, Andrei Muntean şi Robert Kovacs, la finalul unui experiment care a reprezentat, poate, o grevă a foamei. Asta deoarece de multe ori, studenţii se culcau cu burta goală, pe principiul „îi-e foame, dormi”.

Ultimele zile de chin

Tinerii au rămas fără bani cu trei zile înainte de finalizarea experimentului. S-ar fi putut împrumuta, însă, spun ei, nu ar fi avut de unde să returneze banii, astfel încât au folosit alţi bani, iar cheltuielile le-au trecut cu minus în bugetul stabilit la început. Andrei cu un minus de 26 de lei, iar Robert cu unul de 30 de lei. Acest lucru dovedeşte că nu poţi trăi, practic, timp de o lună, cu salariul minim pe economie.

Andrei Muntean s-a descurcat în ultimele zile cu mâncare oferită de prieteni. Am fost la o colegă, unde era ziua prietenului ei, şi acolo un adevărat ospăţ, ca la nuntă. Am mâncat chestii pe care în mod normal nu le mâncam deloc: caşcaval cu portocale, bacon cu prune, ceva pastă de brânză cu ardei şi o delicioasă salată de ton cu porumb şi fasole. Să nu vă imaginaţi că am mâncat foarte mult”, spune tânărul. În penultima zi de experiment a mâncat şi la cantină, iar seara a fost servit cu un sandwich delicios cu şuncă şi caşcaval. „Am avut noroc că am nimerit la nişte colege la ora cinei”, a completat el.

De cheltuit, în ultimele zile Andrei a s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 2 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 2 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum o ora
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum 32 minute
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Iulian Dumitrescu rămâne sub control judiciar. DNA a dispus prelungirea măsurii asupra președintelui suspendat al CJ Prahova

Ziare.com acum 2 ore
Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Dumitrescu

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie

News.ro acum o ora
Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie, după ce Guvernul a aprobat, joi, un act normativ în acest sens. Potrivit Ministerului Finanţelor, Executivul a aprobat actul normativ promovat de minister şi elaborat de A

Restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Paştelui catolic

News.ro acum o ora
Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este restricţionată, începând de joi seară, pe teritoriul Ungariei, măsura fiind luată întrucât în ţara vecină se sărbătoreşte, la sfârşitul acestei săptămâni, Paştele, anunţă Compania Naţional

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

18°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale