Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calculele PNL pentru moţiune. Ruşanu: mai avem nevoie de patru voturi şi le vom avea

Publicat in Gandul, joi 26 aprilie 2012 ·

Vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu a declarat, joi, la RFI, că moţiunea de cenzură a USL va fi adoptată de Parlament, opoziţia mai având nevoie de patru voturi, iar până vineri le va avea şi pe acestea.

Întrebat dacă sunt şanse ca Guvernul Ungureanu să cadă, Dan Radu Ruşanu a răspuns: "Răspunsul esta da, un da categoric! Practic, nu mai erau şapte voturi, erau doar vreo patru şi în cursul zilei de astăzi (joi - n.r.), cred că o să avem confirmat numărul de parlamentari necesari pentru a vota moţiunea de cenzură, Guvernul Ungureanu să pice şi să vină un nou Guvern al USL".

Dan Radu Ruşanu spune că "orice Guvern care va veni în locul actualei guvernări, susţinut de USL, nu de PDL, va fi un câştig pentru economia românească, pentru români, în general".

Întrebat cum îşi explică relaxarea unor lideri ai actualei puteri în faţa moţiunii, Dan Radu Ruşanu a răspuns: "Relaxarea este doar de faţadă. Şi domnul Ungureanu are o mare tensiune şi asta se vede din declaraţiile pe care le dă".

USL a depus, săptămâna trecută, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Moţiunea de cenzură, intitulată "Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!", este semnată de 116 parlamentari, numărul minim necesar pentru iniţierea acestui demers. Documentul are 15 pagini şi este structurat pe trei capitole.

Moţiunea de cenzură a fost citită luni seară în plenul Parlamentului, iar vineri, începând cu ora 9.00, vor avea loc dezbaterea şi votul.

Parlamentarii PDL au păreri împărţite în privinţa moţiunii de cenzură a opoziţiei, unii având emoţii că aceasta ar putea trece de Parlament, în timp ce alţii exclud această variantă.

Vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu a declarat, joi, la RFI, că moţiunea de cenzură a USL va fi adoptată de Parlament, opoziţia mai având nevoie de patru voturi, iar până vineri le va avea şi pe acestea.

Întrebat dac

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 51 minute
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 2 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum o ora
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum o ora
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Republica Moldova: Maia Sandu, favorită în cursa pentru un nou mandat prezidenţial (sondaj)

HotNews acum 55 minute
Preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, este favorită în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale din toamnă, în timp ce principalul său contracandidat, fostul preşedintele pro-rus Igor Dodon, a scăzut în preferinţele alegător

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 5 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale