Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Moţiunea simplă a PSD pe Agricultură a fost respinsă

Publicat in Adevarul, miercuri 8 septembrie 2010 ·

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, cu 137 de voturi "împotrivă", 107 voturi "pentru" şi nicio abţinere, moţiunea simplă a PSD intitulată "Agricultorii români sufocaţi de importuri şi falimentaţi de politica agricolă a Guvernului Boc".

UPDATE 16.00 Moţiunea simplă pe agricultură a fost respinsă. Votul a fost dat în sesiunea de vot final de miercuri.

În cadrul dezbaterilor asupra moţiunii, parlamentarii au susţinut puncte de vedere tematice, legate strict de domeniul agriculturii, existând, însă, şi trimiteri politice.

Cea mai evidentă declaraţie politică a fost făcută de deputatul PDL Stelian Fuia, care a făcut trimitere la fostul ministru social-democrat al Agriculturii Ilie Sârbu.

Fuia a făcut trimitere directă la calitatea de "socru" pe care Ilie Sârbu o are în PSD, el referindu-se astfel la relaţia de familie dintre fostul ministru al Agriculturii şi actualul preşedinte al PSD.

"Ponta, Năstase, Hrebenciuc sunt primii trei agricultori ai ţării, apoi, pe lista cu semnături, urmează Victor Surdu. Socrul lui Ponta a fost cel mai longeviv ministru al Agriculturii, din 11 ani a condus ministerul patru sau cinci ani", a spus Fuia.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, în unanimitate, ca şedinţa de plen să continue cu dezbaterea moţiunii simple a PSD pe Agricultură. Propunerea a evnit de la preşedintele Camerei, Roberta Anastase, care declara marţi că a expirat termenul de susţinere a moţiunii, şi că singura variantă este ca PSD să depună o nouă moţiune.

Votul final la moţiunea simplă iniţiată de 81 de deputaţi, precum şi la celelalte puncte aflate pe ordinea de zi va fi dat, miercuri, la ora 15.30.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a precizat că Biroul Permanent al acestui for a decis, cu unanimitate de voturi, la propunerea sa, ca şedinţa de plen să fie reluată cu prezenta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum o ora
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum o ora
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Dosarul Mineriadei: Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemaţi joi la Parchet / Iliescu, audiat la domiciliu (surse)

HotNews acum 30 minute
Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţă, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum o ora
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum o ora
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Bloomberg: Macron caută susținere pentru a-l instala pe DRAGHI în funcția de președinte al Comisiei Europene, în locul Ursulei von der Leyen

Gandul acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a avut un rol central în numirea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene acum cinci ani, discută acum cu alți lideri europeni pentru a găsi alt candidat, precum Mario Draghi, pe

Un bărbat din comuna Pufeşti, judeţul Vrancea, amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat trei căţei pe un teren viran din apropierea municipiului Adjud

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din comuna Pufeşti, judeţul Vrancea a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat trei căţei pe un teren viran din apropierea municipiului Adjud. Potrivit IPJ Vrancea, marţi, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°