Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andreea Esca: „Nu visam să mă fac jurnalistă. Visam să fiu vânzătoare“

Publicat in Adevarul, vineri 29 octombrie 2010 ·

Andreea Esca a vorbit, ieri, la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti, despre ce atuuri a avut când a intrat în presă, despre ce visa să ajungă, dar şi despre ce părere are lumea despre ea.

Aceasta a răspuns, timp de aproximativ două ore, întrebărilor puse de către studenţi şi a glumit cu aceştia, precizând că, deşi avea doar 19 ani, era îmbrăcată ca o babă. „Cred că unul dintre principalele mele atuuri a fost că eram îmbrăcată ca o babă. Am zis să îmi iau un sacou, poate şi-au zis că sunt mai serioasă. Aveam 19 ani şi jumătatecând m-am angajat la SOTI. Mi-au dat un ziar şi mi-au spus să citesc, apoi mi-au propus să prezint jurnalul de seară. Am avut noroc. Când am început în televiziune, nu exista nimic. Acum, este mai greu“, şi-a început Esca discursul.

Vedeta de la Pro TV a continuat prin a explica de ce nu părăseşte pupitrul ştirilor, dar şi cum a ajuns să facă parte din mass-media şi, mai important, să fie o jurnalistă foarte respectată. „Am dat la ASE şi am picat. De supărare, am plecat în vacanţă. Atunci, abia se înfiinţase o facultate de jurnalism particulară şi am dat la jurnalism. Eu nu visasem să mă fac jurnalistă, eu visam să fiu vânzătoare. Dacă aş face o emisiune aşa cum îmi doresc, aş invita doar zece oameni. Aş face zece emisiuni şi gata. În România, la televiziuni sunt mereu aceiaşi invitaţi. Toată lumea ştie că eu mă simt foarte bine aici“, a afirmat prezentatoarea de la Pro TV.

În final, Andreea Esca a vorbit despre despre tinerii care părăsesc ţara, dar şi cei care zic că este doar o cititoare de promter. „Asta este o legendă, ca şi cea a salariului meu. De multe ori oamenii minimalizează lucrurile. Dacă ar fi numai faptul că trebuie să citeşti în direct, într-o tensiune pe care ţi-o dă faptul că te văd milioane de oameni, ar vedea că nu e uşor de loc. Acum 15 ani, le-aş fi spus tinerilor că este un act de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri

Adevarul acum 2 ore
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri. Totul, pe fondul unei rate de vaccinare scăzută alimentată de lipsa de educație sanitară, frica nejustificat

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru „taxa de neutralitate” pe vânzările de gaze către vecinii săi

HotNews acum o ora
Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru că a perceput vecinilor săi o taxă suplimentară pentru cumpărarea de gaze din depozitele sale, considerând că a încălcat regulile UE privind piaţa unică, au declarat două surse familiare c

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 10 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

BANCUL ZILEI | Leul și furnica grăbită

Gandul acum 33 minute
Weekend-ul e tot mai aproape, iar Gândul vă pregătește pentru următoarele zile de relaxare. Și cel mai mult vă poate binedispune un banc bun | Leul și furnica grăbită, la taifas. Un leu stă la umbra unui pom, când prin fața lui trece în viteză o fur

Uniunea Europeană va impune sancţiuni ce vizează producătorii de drone şi rachete din Iran

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. Lansator iranian de racheteFoto: Iranian Arm

Suedia adoptă o lege care reduce vârsta pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani

News.ro acum o ora
Parlamentul Suediei a adoptat o lege care reduce vârsta minimă pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani şi facilitează accesul la intervenţii chirurgicale. Legea a fost adoptată cu 234 de voturi pentru şi 94 împotrivă în Parlamentul sue

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 12 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 14 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

joi

9°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°