De 20 de ani, un devean îşi ocupă mai tot timpul cu redescoperirea jucăriilor tradiţionale din lemn. Le confecţionează singur, mai mult de plăcere. Merge cu ele la târguri, din când în când, dar nu câştigă decât atât cât să-şi scoată cheltuiala. Când iese în oraş, mai ales în decembrie, are tot timpul în buzunar câteva jucărioare pe care le oferă micuţilor care-i ies în cale.
1 /.
Ioan Ştefan are acum 57 de ani. Tatăl său, fost ofiţer, s-a dedicat picturii şi sculpturii în lemn după ce, pe la 30 de ani, fusese dat afară din armată pentru că ajutase la pictarea bisericii din satul natal, Rengheţ – Hunedoara.
De la el a moştenit Ioan înclinaţia spre sculptură. Nu a exploatat-o însă decât târziu, începând cam de prin 1991, după ce lucrase ani buni ca inginer în mineritul de suprafaţă, la construirea unor baraje, ori în cercetarea legată de utilaje miniere. Entuziasmul anilor de început l-a făcut să creadă că va ajunge să facă şi o afacere din confecţionarea de jucării tradiţionale.
O afecţiune cardiacă destul de gravă l-a făcut însă să renunţe la acest plan. Continuă să lucreze însă, de plăcere, când poate, într-un atelier situat în Simeria Veche. Face jucării ce se găseau cu 200 de ani în urmă la orice târg mare organizat pe teritoriul fostului Imperiu Austro-Ungar. Le-a "recuperat" mergând de câteva ori la Budapesta, la Praga sau chiar la Sibiu. Vinde rar şi puţin. "Surplusul" merge la copiii vecinilor din Deva, unde locuieşte, sau pur şi simplu la copiii pe care-i întâlneşte pe stradă.
Colecţia de jucării necolorate
Atelierul lui Ioan Ştefan este, de fapt, o cameră nici prea mare nici prea mică. Încă de la intrare, o pasăre de lemn agăţată de tavan te îndeamnă să tragi de contragreutatea prinsă de ea. Tragi uşor şi pasărea începe, pur şi simplu, să dea din aripi. Pe o masă, în stânga, un Pinnocchio de vreo 20 de centrimetri aştea