Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Wild-Card pentru Jocurile Olimpice! Constantina Diţă e invitată din oficiu la maratonul olimpic

Publicat in Pro Sport, marți 9 august 2011 ·

Aflată pe ultimii metri ai vacanţei din România, campioanaolimpică din Beijing, Constantina Diţă (41 de ani, foto), demareazăde luna viitoare pregătirea pentru Londra. Prezentată într-un primepisod în ediţia de ieri, discuţia cu Puşa nu avea cum să nu atingăşi culoarul sportiv.

DOUĂACCIDENTĂRI ÎN 23 DE ANI

"În timpul unei curse nimic nu e întâmplător şi sunt atentă ladetalii. Îmi consult cronometrul, aud încurajările de pe margine,înţeleg sfaturile antrenorului - în Beijing îl auzeam non-stop peVali (n.r.-antrenorul Vali Tomescu) până să fie blocat de forţelede ordine. Nu am avut decât două accidentări în toată cariera meade 23 de ani. Prima în 2003, iar cea de-a doua în 2007 - o problemăla tendon care m-a împiedicat să merg la Campionatul Mondial de laOsaka".

ATITUDINELA ALTITUDINE

"Ar fi fost foarte greu să iau medalie dacă m-aş fi pregătit înRomânia. Din punct de vedere al condiţiilor, aurul îl datorezamericanilor. Acolo e linişte, doar trebuie să fii ambiţios şi sădai dovadă de seriozitate. În Colorado, vara sunt 35 de gradeCelsius, ca la noi. Când fac alergări lungi, merg 25 de minute cumaşina pe un platou la 3.000 m, dar asta se întâmplă doar o datăsau de două ori pe săptămână. În rest, efectuez antrenamentele camla 1.600 m altitudine, aproape de casă".

NU MERGELA CM

"Nu merg la Mondialul din Daegu (n.r. 27 august - 4 septembrie),pentru că n-am avut timp de pregătire şi nu pot să fac doar oplimbare până în Coreea de Sud".

ÎNCEPE"ŞCOALA"

"Am fost invitată la un maraton important în luna septembrie, dardeocamdată mă mai gândesc. Mai există câteva concursuri la caresunt invitată şi, normal, mi se oferă bani pentru participare, darnu ştiu dacă mă voi duce. Luna viitoare, în septembrie, voi demaradeja pregătirea pentru Olimpiadă. Ştiu că unele adversare potalerga maratonul şi la 47 de ani, dar eu î

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum 2 ore
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 6 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 3 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum o ora
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum o ora
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

ONU solicită o anchetă internaţională asupra gropilor comune descoperite în spitalele din Fâşia Gaza

G4Media acum 49 minute
ONU a cerut marţi o anchetă internaţională asupra gropilor comune descoperite în principalele două spitale din Fâşia Gaza, subliniind necesitatea unei anchete independente în faţa actualului „climat de impunitate”, relatează AFP şi Reuters. Înaltul

Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol

Mediafax acum 56 minute
CNAIR a transmis, marţi, la ANAP, documentaţia de atribuire a contractului pentru proiectarea şi execuţia acestei autostrăzi, care prevede o perioadă de realizare de 48 de luni (12 luni proiectare şi 36 de luni execuţie). Noua autostradă va asigura,

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°