(legenda Polianei C.) Ei bine, cum tocmai mă pregătesc să vă zic mai spre final, am aflat recent ce grijă avea Poliana Cristescu de pantofii săi. Cine era Poliana Cristescu? - iată deja o întrebare cu puternice valenţe de cultură generală. Pentru cititorul mai în etate, Poliana rămîne soţia - singura, dincolo de legende - lui Nicu C., băiatul acela finalmente nostim care-a sfîrşit tînăr, plătind cu păcatele lui şi ale altora ca ţap ispăşitor al tuturor şmecherilor sistemului, după ce mai 'nainte fusese înjurat de bucureşteni şi lăudat de sibieni, mîngîiat de cîteva vedete ale epocii de-atunci şi pălmuit de alte cîteva vedete ale tuturor epocilor. Cititorul de 30 şi ceva de ani o mai ştie şi el pe Poliana - doar i-a fost, ea, un fel de dirigintă supremă. În ordinea mamelor de partid şi de stat de care generaţia mea a avut parte, Poliana era mai la urmă - după Suzana Gîdea, după Aneta Spornic şi, în orice caz, după mult acoperita de florile şoimilor patriei, Elena C., mama soacră. În fine, singurul care merită lămuriri suplimentare este cititorul mai june: află, deci, tinere, că Poliana era, pe la începutul anilor '80, şefa organizaţiei de pionieri din RSR. Fişă stingheră azi în nomenclatorul de trecute doamne şi domniţe ale secolului ce se duse, Poliana n-a lăsat o amintire rea - principala sa preocupare pe linie de activism era una mai curînd benignă. Desigur, intrarea ei în prima familie a ţării - puţin cam forţată, între noi fie vorba, dar binevenită pentru poza oficială - o predispunea la un rol naţional; un rol pe care femeia l-a jucat nici mai bine şi nici mai rău decît alţii, dar măcar fără tapaj. Într-un regim în care determinismul era rege, o determinare oarecare plana deasupra fiecărui nou-născut - mai cu seamă după octombrie '66, cînd, prin legislaţia antiavort, Nicolae C. a lansat campania pentru oameni noi, cît cuprinde. Aşa se face că în fiecare c