Bunul-simţ ar trebui să se pună pavăză între cetăţean şi incompetenţa în blană de parlamentar cu care e agresat zilnic.
Există, din 1992 încoace, un important segment al cetăţenilor acestei ţări care nu iese niciodată la vot. Ei se abţin. Nu ştiu? Nu le pasă? Nimeni nu ştie. Că suntem 18 sau 16 milioane de alegători români, n-are importanţă, între 25 şi 40% din cei cu drepturi constituţionale nu se obosesc să-şi mişte capul şi corpul către secţia de votare. Nevăzuţi, necunoscuţi, ei sunt, totuşi, reprezentaţi în Parlament şi în numele lor vorbesc şi acţionează cu emfază tot felul de politicieni cu scârţ. E evident că, fără voia ta, nimeni nu te poate nici reprezenta, nici interna în spital. Aici e o găselniţă şugubeaţă a Legii electorale care, iată, se pregăteşte cu mare pompă să introducă în Legislativ încă vreo cincizeci de parlamentari peste cei care au prestat deja. Aproape că-mi vine să cred că, cu cât vom fi mai puţini ca număr de cetăţeni şi electori, cu atât se vor umfla mai tare structurile instituţionale. În lipsa unei reglementări fixe, mi se pare mult mai normal, mai logic ca, după principiul reprezentării, să avem un număr de parlamentari proporţional cu numărul voturilor. Ce ziceţi? N-ar fi nostim? La sfârşit, am trage linie şi, dacă, de exemplu, la 65% prezenţă, am avea şi un Parlament cu 65% mai mic! Închipuiţi-vă ghinion: politicianul X, „primul sub listă"!
Deşi ştiu că o astfel de propunere raţională şi cuminte n-are niciun sorţ de izbândă, o pun aici, măcar să facem împreună haz de necaz. Cum haz fac când trec în revistă aberaţiile, ciudăţeniile cu care şi această campanie încearcă din răsputeri să îmi ia ochii. Văd, în Bucureşti, bannere USL care îmi propun să fim împreună împotriva nedreptăţii. Îmi place! Când aud de nedreptate, îmi vine să pun mâna pe pistolul de ciocolată! Pentru că, bănuiesc eu, naiv, ciocoii înstăpâniţi la putere n
