Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu ne mai ajunge somnul

Publicat in Adevarul, vineri 24 octombrie 2008 ·

Oamenii nu mai profită de intervalul ideal de odihnă, încearcă să recupereze în weekend orele de somn pierdute în timpul săptămânii şi riscă să aibă probleme de sănătate. Muncim tot mai mult şi ne rămâne tot mai puţin timp să dormim. Adesea, somnul nostru nu mai este odihnitor. Duminică trecem la ora de iarnă. Ora 4.00 va deveni ora 3.00 şi astfel, cel puţin în această zi, vom dormi cu o oră mai mult. Ceea ce nu poate decât să ne bucure. Dar cât de mult dormim, de fapt? Şi, mai ales, cât de bine?

Uneori, am vrea ca ziua să aibă mai mult de 24 de ore pentru a putea face tot ce

ne-am propus şi pentru a ne mai rămâne timp să şi dormim.

Adulţii, în special, trec somnul în plan secund, considerând că înainte de toate trebuie îndeplinite îndatoririle legate de serviciu, de gospodărie şi de familie. Iar cei mai tineri preferă să se distreze mai mult. Orele alocate somnului nu sunt întotdeauna cele mai potrivite.

“Când vorbim de somn, contează atât cantitatea, cât şi calitatea. Informaţia negativă pe care o acumulăm peste zi, stresul, problemele cu care ne confruntăm ne împiedică, adesea, să avem un somn de calitate. Şi nu toate orele sunt bune pentru somn.

În intervalul 22.00 – 24.00, putem avea un somn de calitate. Dar pentru cei mai mulţi, să dormi în acest interval este un lux”, a explicat pentru “Adevărul” medicul neurolog şi psihiatru Eugen Păunescu. Potrivit lui, adulţii, dar şi copiii se culcă tot mai târziu, după ora 22.00.

Munca şi familia,pe primul loc

Astfel, apar tulburări ale calităţii somnului, iar după perioade mai lungi de timp în care oamenii nu ajung să se odihnească suficient, încep să se resimtă în plan psihic şi fizic. Cu toate acestea, consideră că nu au de ales.

“Dorm trei-patru ore pe noapte, în perioade aglomerate. Şi cam cinci-şase, când nu su

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 28 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum o ora
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum o ora
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Drulă: Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă veniţi să explicaţi cum e posibil ca o dronă militară să se plimbe fără a fi detectată în spaţiul aerian al României

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a declarat, după anunţul Ministerului Apărării privitor la descoperirea unor elemente de dronă în Insula Mare a Brăilei, că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să explice de ce nu există apărare antiaeriană în zonă, în co

A distrus mareșalul Antonescu Masoneria? Informații noi despre atitudinea anti-masonică în cel mai recent număr Evenimentul Istoric

Capital acum 4 ore
Lună de lună, revista Evenimentul Istoric oferă cititorilor săi documente autentice, studii și interviuri exclusive, abordând teme captivante din istoria recentă, atât națională, cât și internațională. În numărul său cel mai recent, revista prezintă

Strabag a finalizat noul terminal al Aeroportului din Iași, care devine al doilea cel mai mare din țară

Wall-Street.ro acum 4 ore
Grupul Strabag a finalizat contrucția terminalului T4 al Aeroportului Internațional Iași, care devine al doilea cel mai mare aeroport din țară, la timp pentru startul zborurilor în spațiul aerian Schengen. se arată într-un comunicat al constructorul

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 5 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°