Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu a văzut niciodată chipul mamei. Băieţelul de un an şi două luni are nevoie de operaţie în SUA

Publicat in Jurnalul, joi 14 martie 2013 ·

Când îşi aude mama, copilul întinde braţele şi râde fericit. Cu mânuţele lui mici îi atinge faţa şi ştie că nu s-a înşelat. Darius Valentin nu cunoaşte chipul mamei. Nici pe al tatălui. Nici pe al surorii lui mai mari, de 16 ani. Doar le aude vocea şi îi simte. S-a născut prematur, la 7 luni, când mama a ajuns de urgenţă la spital, cu hemoragie puternică. La naştere, avea doar 1.600 kilograme. După 5 săptămâni de stat la incubator, cântărea 2.200 kg.. ”După operaţie, a trebuit să stau în spitalul de la Râmnicu-Sărat 10 zile. Imediat ce s-a născut, copilul meu a fost dus la maternitatea din Buzău, pentru că la spital nu aveau aparatura necesară. L-am văzut, mi s-a spus că totul este bine, de fapt, aşa şi scria pe fişa de externare, că băiatul meu este perfect sănătos”, povesteşte mama copilului, Florica Cristea, cu voce tristă.

Aveau să treacă 6 luni, până când mama să observe că ceva este în neregulă cu fiul ei. O pată albă apăruse pe ochişorul stâng al copilului. Părinţii au mers de urgenţă la spitalul din oraşul natal. De acolo au fost trimişi la Bucureşti. Diagnosticul a fost pus imediat: Retinopatie de prematuritate grad V. ”Nici nu ştiam ce înseamnă. Când am aflat că copilul nostru nu vede nimic, nici măcar umbre, am înlemnit. Simţeam că nu pot să suport acest gând. Am vorbit la telefon cu doamna doctor Monica Pop din Bucureşti, care ne-a spus că dacă s-ar fi intervenit chirurgical încă de când s-a născut, altele erau şansele lui acum”, explică mama de 35 de ani. La început, nu a putut să accepte diagnosticul. Copilul ei nu vedea cu nici unul dintre ochi. În mintea mamei a încolţit ideea că trebuie să facă ceva, că situaţia nu poate rămâne aşa. A început să ia drumul spitalelor şi a medicilor. Răspunsul era peste tot acelaşi: în ţară, şansele ca cel mic să vadă vreodată sunt nule. ”Toţi medicii cu care am vorbit mi-au zis că a dăunat foarte mult faptu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 25 minute
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 10 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 7 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 8 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 13 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 10 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 12 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°