Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 4.000 de vouchere Rabla au ajuns la constănţeni anul acesta

Publicat in Adevarul, miercuri 10 noiembrie 2010 ·

Valabilitatea programului de reînoire a parcului auto național a fost prelungită până la finele lunii ianuarie, iar directorii de vânzări auto spun că programul le-a salvat afacerea pe timp de criză.

Pe piață au rămas peste 30.000 de vouchere nefolosite. La Constanța, Slobozia, Tulcea și Călărași au fost date 8.500 de tichete în acest an.

Datorită programului Rabla, în acest an au fost înmatriculate aproape de două ori mai multe autoturisme noi în comparație cu 2009. Pentru cumpărarea unei mașini pot fi folosite 3 vouchere, ceea ce ar reduce preţul cu aproximaiv 2.700 de euro.

Poftim tichetul, dă-mi mașina

„Am cumpărat o Dacia Logan cu trei tichete. Am dat o Dacia Break şi încă una 1310, şi al treilea tichet l-am cumpărat de la un prieten. Am reuşit să obţin o reducere de peste 1.500 de euro. Practic, maşina m-a costat numai 6.000 de euro, de la 7600 de euro“, spune Gidi Tacea (32 de ani) din Tulcea. „Am dat o Dacie sport din ’87, iar, apoi, am vândut voucherul pentru a îmi cumpăra o maşină mai nouă. Am ales o Dacie cu 10 ani mai tânără“, spune și Nicolae Petrache (48 de ani) din Slobozia.

Valoare mică

La cele trei puncte de colectare a rablelor din oraşele Constanţa, Ovidiu şi Mangalia, au fost oferite în total peste 4.000 de vouchere. „Pentru un automobil cu preţul cuprins între 7.000 - 10.000 de euro, un tichet nu acoperă nici 20% din valoare. Restul sumei e destul de mare şi oamenii nu-şi mai permit să valorifice tichetele“, a declarat Mihai Ocheşel, director de vânzări al complexului „Kamsas“.

La nivelul judeţului Tulcea, aproximativ 1.200 de bonuri valorice au fost eliberate de către Remat prin programul Rabla de la începutul acestui an. Este un procent considerabil din maşinile casate anul trecut: 1.200 de vouchere pentru 1.288 de maşini casate.

„Programul fost gândit bine pentru a ne adapta la cerinţele europene

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 2 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 36 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 5 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 5 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 5 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 9 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 6 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°