Sorin Ioniţă: "După cum bine se ştie în teatru, impresia regalităţii pe scenă e dată nu atât de actorul care îl joacă pe rege, ci mai curând de modul cum îl tratează ceilalţi actori."

În mod similar, mare parte din capacitatea de şantaj politic pe care o exercită administraţia de la Kremlin pe subiectul energie vine nu din forţa internă a Rusiei ca furnizor predominant al UE, ci chiar din lipsa de coeziune internă a uniunii. Membrii săi - şi aceia pro-moscoviţi, şi aceia anti - sunt, de fapt, vinovaţi în aceeaşi măsură pentru tratamentul deplasat pe care îl aplică vecinului de la răsărit, personalizat anii aceştia de premierul Putin: ori excesiv de reverenţioşi, ori excesiv de nervoşi în raport cu acesta.

Rusia depinde de Europa tot atât cât depinde şi Europa de ea, ca piaţă de desfacere a gazului natural, pentru care alt debuşeu important nu are. Fără facturile energetice încasate de la europeni, Rusia ar avea mari ne cazuri cu veniturile la buget (nici cu ele nu stă prea bine, că veni vorba), aşa că micile giumbuşlucuri şantajiste de ianuarie, cu care se pare că va trebui să ne obişnuim în anii ce vin, aşa cum ne-am obişnuit cu pluguşorul şi cu sorcova, sunt doar tactici de termen scurt. Au eficienţă doar în măsura în care lumea se isterizează şi intră în jocul Moscovei, transformând totul într-o problemă de geopolitică - specialitatea academică a regimurilor naţionaliste autocratice.

Cum are aerul că gazul nu va sosi pe ţeavă azi-mâine, iar pretexte de noi stopaje se vor găsi la nesfârşit (observatorii europeni nu-s agreaţi de Rusia fiindcă n-au bască sau manometru inscripţionat cu chirilice, iar ăia nemţi de Ucraina, pentru că sunt de fapt ruşi sub acoperire etc.), mai bine stăm un pic la răcoare şi ne gândim cum s-ar putea rezolva situaţia pe termen lung, nu doar pentru a debloca lucrurile în criza actuală. Pentru asta, treb