Oierii din comuna Poiana Sibiului s-au adaptat vremurilor şi, deşi nu se mai plimbă cu mioarele pe cărări de munte, reuşesc să câştige la fel de mulţi bani.

Transhumanţa, acea migraţie periodică a păstorilor şi a turmelor de oi, este aproape imposibil de realizat în vremurile noastre, din cauza restricţiilor de pe şosele. Totuşi, oierii din regiunile cu tradiţie îşi continuă îndeletnicirea la care se pricep de veacuri. La aproximativ 50 de kilometri de Sibiu şi la distanţă mică de celebra Transalpina, într-o comună cu case falnice ca nişte palate, maşini scumpe în curţi şi nenumărate legende, se ascund istoriile celor care sunt consideraţi cei mai bogaţi oieri din România.

„La noi, oamenii sunt învăţaţi să fie secretoşi, de pe timpul comunismului, când veneau şi te întrebau câte oi ai. Sunt reticienţi cu străinii“, aşa îşi începe povestea Constantin Şufană. Oierul de 75 de ani, cu vorbă apăsată şi adevăruri multe spuse scurt, îşi aminteşte de vremurile în care transhumanţa încă mai însemna ceva.

40 de ani, pe drumuri cu oile

În familia lui Constantin Şufană, oieritul s-a practicat de când lumea şi pământul. Din tată în fiu, oierii plecau an de an cu turmele în transhumanţă, primăvara de la şes la munte şi toamna de la munte la şes. 40 de ani a bătut oierul ţara la picior, după mioare, înfrutând greutăţi.

„Fiecare judeţ avea legea lui şi ne duşmăneau pe noi, oierii ăştia care făceam transhumanţa. Miliţia ne amenda, ne mai şi băteau. Prin Sălaj şi prin Cluj am păţit să ne ducă din post în post, ca pe tâlhari. Nu ne mai lăsau nici să facem mâncare, într-o zi ne-au răsturnat ceaunul când am vrut să facem mămăligă. Trecând prin Alba Iulia, o dată, a venit un IMS cu şase miliţieni, nu uit cât oi trăi. Aveam o vestă de piele şi, când s-au dat jos din IMS, au sărit pe mine şi mi-au rupt vesta cum rup lupii când prind un mi