A fost lumea satului natal frână în des­tinul de artist sau simţirea profun­dă şi curăţenia sufletească din lumea sa­tului au suflat vânt prielnic în pânze pentru nişte pui de ţărani care au ajuns mari personalităţi cunoscute. De cele mai multe ori, gândirea să­nă­toasă de ţăran i-a ajutat pe fiii sa­tului cu har în ei şi cu ambiţie să iz­bân­deas­că. Iar frâna care le-a blocat drumul le-a fost eventual o întâmplare ne­dorită şi tristă.

Vasile Muraru a fost un copil de ţăran din judeţul Neamţ obişnuit să meargă cu văcuţa la rumegat iarbă, iar în acest timp fe­ciorul de ţăran citea cărţi. Vasile Mu­raru, îndrăgitul comic, frate geamăn al hazului cu Nae Lăzărescu, îşi fă­cu­se o bibliotecă înţesată de cărţi în ca­sa lui ţărănească din Neamţ. Se mi­rau, dar cu admiraţie, consătenii lui – „uite şi un ţăran cu bibliotecă în odaia lui pricăjită!”. Mare drag de li­te­ratură a avut toată viaţa Vasile Mu­ra­ru. De altfel, Nae Lăzărescu chiar îl pişca – „partenerul ăsta al meu ci­teş­te toată ziua de nu mai avem timp să inventăm bancuri şi cuplete”.

Du­pă ce a dat examen de admitere la Ins­­titutul de teatru, până să se afişeze listele cu cei admişi, Vasile Muraru s-a întors la el în comună. Nu-şi permi­tea să piardă vremea prin oraş, prin Bu­­cu­reşti, când era atâta treabă în ogradă şi întorcea fânul cu furca. Îi era sufletul doar la realizarea marelui vis, să fie student la clasa lui Dem Ră­dulescu. Când se însera şi nu-l ve­dea nimeni printre căpiţe, băieţandrul Va­sile Muraru se aşeza în genunchi în iarbă şi se ruga la Dumnezeu să-l ia la clasa lui Bi­ba­nu. Nu l-a făcut de râs pe maestrul lui şi chiar din studenţie a câştigat premii importante la con­cursurile tinerilor actori.

A intrat în legenda studenţilor la teatru cupletul cu haz inimitabil în care Vasile Mu­raru era un miliţian dintr-o co­mu­nă trebuind să împartă dreptatea la un incident pe şos