Concernurile Toyota, General Motors și Volkswagen au comercializat cele mai multe autoturisme, la nivel mondial, în primele nouă luni ale anului. Producătorul japonez are un avans consistent în fața urmăritorilor săi, dar și o mare problemă. Sursa: TOYOTA
Toyota pare să-și fi revenit la forma de odinioară. Măcar în ceea ce privește vânzările (problemele cu rechemările la service au continuat și în acest an).
Concernul nipon a reușit să comercializeze cele mai multe autoturisme în primele nouă luni ale anului, notează presa internațională.
La nivel mondial, Toyota a livrat 7,4 milioane de mașini, performanță care descrie o creștere de 28% în comparație cu intervalul similar din 2011.
General Motors se clasează pe poziția secundă, cu 6,95 de milioane de automobile comercializate pe toate piețele. Grupul nord-american a reușit să-și îmbunătățească rezultatul anterior cu numai 6,5 procente.
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, s-a plasat pe ultima treaptă a podiumului, grație celor 6,7 milioane de unități vândute până în septembrie inclusiv. Grupul german a înregistrat un spor de aproape 10%, față de aceeași perioadă a anului trecut.
Vânzările Toyota ar putea pierde, totuși, din elan, până la finele lunii decembrie, din cauza reculului înregistrat pe piața chineză, cea mai mare a momentului.
Analiștii pun această scădere (de aproximativ 15%, în septembrie) pe seama disputei teritoriale dintre Japonia și China (care are ca subiect câteva insulițe nelocuite din Marea Chinei de Est).
Anul trecut, Toyota a fost doar al treilea producător auto al lumii, după General Motors și Volkswagen.