Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Secretele aselenizărilor sunt dezvăluite la Observatorul Astronomic "Vasile Urseanu"

Publicat in Adevarul, vineri 4 mai 2012 ·

Bucureştenii sunt invitaţi, în această seară, să asiste la o prezentare despre aselenizări, pe care organizatorii de la Astroclubul Bucureşti o promit incendiară. Tot de la ei putem afla răspunsul la orice întrebare despre subiectul ce rămâne controversat chiar şi după 43 de ani de la prima aselenizare.

Prezentarea susţinută de Marian Naiman, membru al Astroclubului Bucureşti, a avea loc în această seară, la ora 19:30, la Observatorul Astronomic și va fi însoțită de fotografii și filme „de la fața locului”. Conferința își propune să prezinte minunata odisee Apollo și să răspundă nelămurillor publicului.

Între 1969 și 1972 opt misiuni Apollo au fost trimise spre Lună. Șase dintre ele au aselenizat și restul este istorie. În ciuda dovezilor copleșitoare există voci care susțin că totul a fost o păcăleală.

Vezi aici imaginile de la prima selenizare, care au ţinut cu sufletul la gură întreaga planetă în 1969, şi a căror veridicitate rămâne controversată până în ziua de azi.

Prima excursie pe Lună a durat 2 ore şi 24 de minute, conform informaţiilor oferite de Observatorul Astronomic. Satelitul nu a mai văzut picior de om din anul 1972, de la misiunea Apolo 17.

Acţiunea organizată la observator vine la începutul unui weekend plin de evenimente astronomice spectaculoase, fenomenul rar supranumit "superluna", şi ploaia de meteoriţi care se poate observa în fiecare primăvară.

Clicik aici pentru a afla când se poate observa cel mai bine luna uriaşă: Superluna este însoţită de ploaie de meteoriţi în acest weekend

Mai mult, bucureştenii vor avea acces gratuit la observator în weekend, când au loc "Zilele porţilor deschise". Programul de activităţi nocturne, când doritorii pot observa cerul, este până la ora 22.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 53 minute
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Horaţiu Giurgiu, legendă a baschetului românesc, a murit la 85 de ani

News.ro acum o ora
Clubul Sportiv Dinamo a anunţat, joi, decesul profesorului Horaţiu Giurgiu (85 de ani), o legendă a baschetului românesc şi a CS Dinamo.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 35 minute
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie

News.ro acum 2 ore
Tarifele poliţelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie, după ce Guvernul a aprobat, joi, un act normativ în acest sens. Potrivit Ministerului Finanţelor, Executivul a aprobat actul normativ promovat de minister şi elaborat de A

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 2 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 3 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

19°
joi

7°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale