Dorin Cioabă spune că tribunalul ridicat peste drum de palatul său va fi un fel de Curte cu Juri, ca în SUA. Supuşii, pe care ar vrea să-i boteze indiromi, vor plăti în bani pentru faptele lor. Sursa: CODRIN PRISECARUSursa: CODRIN PRISECARU
1 /.
La palatul princiar de pe strada Grânelor, din Sibiu, porţile sunt larg deschise. Nu se vede niciun paznic, dar nişte camere de luat vederi care stau cu "bunghiul" pe tine te anunţă că există un sistem de protecţie. La intrare ne întâmpină o codană subţirică de 15 ani, îmbrăcată în fustă de blugi, dar cu bluză înflorată şi batic în culori vii pe cap. E viitoarea nevastă a lui Bogdan, feciorul de 15 ani al prinţului Dorin Cioabă, delfinul casei regale conduse de Florin Cioabă, regele ţiganilor.
Peste drum e aproape gata viitorul tribunal al romilor. Mai trebuie pus doar parchetul şi aranjat mobilierul. Pe 28 februarie se va judeca primul dosar. Procesul, zice prinţul Dorin, va fi unul de divorţ, iar "partajul" are ca miză o grămadă de "cocoşei".
Intrarea în instanţa ţigănească e edificatoare. Are forma unei fante de cort. Deasupra, fâlfâie cam decolorate şi zdrenţuite steagurile romilor şi al Indiei. Acolo, rudarii, ursarii sau căldărarii se vor putea certa, la propriu, ca la uşa cortului.
Stabor cu juraţi după model american
Prinţul Cioabă s-a inspirat din modelul justiţiar american. "Aici va fi instanţa supremă. Ca o Curte de Apel. Am văzut că în sistemul lor se judecă la fel ca la noi, la romi. Curtea cu juri e un stabor american!", e mândru de comparaţia sa moştenitorul tronului ţiganilor sibieni.
Prinţul e la cravată şi are înfiptă pe vestă o insignă aurie cu emblema casei regale, de pe care nu lipseşte vulturul bicefal. Asemănarea e izbitoare cu însemnele imperiale austroungare.
"Iniţial, faptele se judecă la nivel local, în stab