Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tenis: Fraţii Bryan fac istorie la dublu

Publicat in Adevarul, luni 2 august 2010 ·

Americanii Bob Bryan şi Mike Bryan au obţinut duminică cel de-al 62-lea trofeul la dublu din carieră, record absolut în circuitul ATP.

Perechea Bryan/Bryan a învins, în finala de la Los Angeles, dublul format din Eric Butorac şi Jean Julien Rojer, scor 6-7 (6), 6-2, 10-7. Gemenii americani de 32 de ani i-au depăşit cu această victorie pe legendarii australieni Todd Woodbridge şi Mark Woodforde, recent introduşi în Hall of Fame-ul tenisului mondial.

A fost al şaselea trofeu pe care Bryanii l-au obţinut la Los Angeles, oraşul lor natal. Cei doi au disputat până acum împreună 100 de finale ATP.

„Cele 61 de victorii ale cuplului Woodforde-Woodbridge păreau un Everest atunci când am început. Suntem fericiţi că am ajuns la a 62-a", a spus Mike Bryan. „Cred că sunt capabili să atingă 70 sau chiar 80 de victorii, sau, de ce nu, 100", a declarat Mark Woodforde, care a fost prezent la meci pentru a-i onora pe cei doi.

Fraţii Bryan se află în prezent pe locul doi în ierarhia ATP la dublu, în spatele perechii Daniel Nestor (Canada)/Nenad Zimonjci (Serbia). Pe locul şapte în clasamentul mondial se află românul Horia Tecău, alături de partenerul său, suedezul Robert Lindstedt. Cei doi au ieşit în sferturi la Los Angeles, dar au câştigat anul acesta trei turnee şi au ajuns în finală la Wimbledon.

Iată Top 10 ATP, pe echipe:

1. Daniel Nestor (CAN) /Nenad Zimonjic (SRB) 6.920p

2. Bob Bryan (USA) /Mike Bryan (USA) 5.785p

3. Lukas Dlouhy (CZE) /Leander Paes (IND) 3.835p

4. Jurgen Melzer (AUT) /Philipp Petzschner (GER) 2.565p

5. Lukasz Kubot (POL) /Oliver Marach (AUT) 2.205p

6. Simon Aspelin (SWE) /Paul Hanley (AUS) 2.150p

7. Robert Lindstedt (SWE) /Horia Tecau (ROU) 2.130p

8. Wesley Moodie (RSA) /Dick Norman (BEL) 2.115p

9. John Isner (USA) /Sam Querrey (USA) 1.855p

10. Mariusz Fyrstenberg (POL) /Marcin Mat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum o ora
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 4 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Atenţie! Trecem la ora de vară

Pandurul acum o ora
România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ora 3.00 va deveni ora 4.00, astfel că vom dormi cu o oră mai puţin, ziua de duminică fiind cea mai scurtă din an. Avantajul trecerii la ora de vară este că vom folosi optim lumina na

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 4 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ce a pățit asistenta de la maternitatea Ploiești care a încurcat doi bebeluși la externare. Greșeala, descoperită de una dintre mame

Ziare.com acum 7 ore
Comisia de disciplină care anchetează cazul fetiţelor încurcate la externarea din Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a dispus măsuri faţă de o asistentă, a precizat joi, 28 martie, pentru Agerpres, manag

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale