Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FânFest, festival pentru toată familia

Publicat in Adevarul, vineri 12 august 2011 ·

Evenimentul va avea loc în acest weekend la Roşia Montană. Dacă anii trecuţi, festivalul era centrat pe protestul împotriva distrugerii Roşiei Montane, anul acesta evenimentul se adresează întregii familii. S-a amenajat chiar un spaţiu unde copiii sunt supravegheaţi.

Roşia Montană găzduieşte, în acest weekend, o nouă ediţie a festivalului „FânFest". Timp de trei zile, între 12 şi 14 august, turişti din toată ţara şi nu numai vor afla despre istoria de 2.000 de ani şi despre legendele Roşiei Montane, se vor relaxa şi se vor simţi bine.

Festivalul se adresează persoanelor de toate vârstele. Programul cuprinde vizite cu ghizi - în care vor putea fi admirate bisericile, tăurile, situl arhitectural protejat Roşia Montană şi galeriile romane - concerte în aer liber, piese de teatru, proiecţii speciale de film, documentare, conferinţe, ateliere, târguri culinare şi de artizanat, dar şi spaţii de joacă pentru cei mici, lecţii de arte marţiale şi de diverse jocuri în aer liber.

„Este un festival pentru toată familia. Vrem ca oamenii să vină la festival şi să afle cât de multe despre Roşia Montană, pe care să le povestească ulterior celorlalţi", spune unul dintre organizatori, Mihai Goţiu. Printre trupele care vor concerta se numără Sarmalele Reci, Luna Amară, Alternativ Quartet, Om, Tagma, May, Ad Hoc, Aria urbană. De asemenea, vor fi invitaţi mai mulţi DJ: Atomic Midget, Injektah, MadLiquid sau Dj Padre.

„Distracţia verde"

Mihai Goţiu spune că „FânFest" e şi o formă de protest. Festivalul vrea să demonstreze că o localitate se poate dezvolta şi altfel, prin turism şi cultură, decât printr-un proiect minier. Organizatorii văd în festival o oportunitate pentru experiențe culturale noi, unde publicul să poată interacţiona liber cu artiştii şi formele lor de manifestare.

Unul dintre tururile pe care turiştii le pot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 55 minute
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 10 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 9 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°