Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Momentul adevărului în criza euro: vor reuşi liderii din UE să evite dezintegrarea monedei unice?

Publicat in Adevarul, luni 15 iulie 2013 ·

După aproape trei ani de la debutul crizei din Uniunea Europeană, se apropie momentul adevărului pentru puterile europene. Înfiinţarea unei uniuni bancare este principalul obiectiv al ţărilor din blocul euro, care încearcă să găsească soluţii pentru problema datoriilor de stat şi pentru fragmentarea pieţei europene. În caz contrar, moneda euro riscă să se dizolve. Criticii care acuză că procesul evoluează prea greu subestimează întreaga amploare a planului, potrivit jurnaliştilor cotidianului de business „The Wall Street Journal”. Crearea unui cadru unic de reglementare care să includă noile reguli ale Acordului Basel III, stabilirea unui Mecanism Unic de Supraveghere a celor 6.000 de unităţi bancare din zona euro şi hotărârea de luna trecută asupra măsurilor care urmează să fie aplicate în cazul falimentelor bancare sunt progrese importante care au nevoie de timp pentru a fi puse la punct. Cu toate că rezultatele de până acum nu sunt perfecte şi există ţări care se opun reformelor, aceste slăbiciuni sunt, probabil, inevitabile într-o alianţă de 17 state şi chiar printre toate cele 27 de ţări europene (de la 1 iulie 2014, după aderarea Croaţiei la UE, numărul a crescut la 18, respectiv 28 de state membre). Fiecare dintre naţiuni şi-a dezvoltat un sistem financiar unic, vechi de zeci de ani, modelat de crizele financiare din trecut, de stimulente fiscale şi care şi-au construit încrederea în instituţiile naţionale. Viitorul uniunii monetare, în mâinile liderilor din zona euro Săptămâna trecută, Comisia Europeană (CE) a elaborat propunerea pentru planul Mecanismului Unic de Supraveghere, care presupune un set obligatoriu de măsuri aplicate băncilor falimentare. Odată cu agravarea problemei datoriilor din Grecia, la sfârşitul anului 2009, măsurile de combatere a crizei euro au fost în impas din cauza incertitudinii privind responsabilitatea datoriilor nesustenabile. P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 24 minute
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Sorin Grindeanu anunță că Centura Timișoarei va fi dată în circulație în IULIE

Gandul acum 21 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, că Centura Timişoarei merge într-un ritm foarte bun, urmând ca în iulie, anul acesta, să fie dată în circulație. Infrastructură modernă să ştiţi că în acest moment se construieşte peste tot

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum o ora
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion de fotbal în Timişoara / Valoarea totală a investiţiei este de 836.949.000 lei, iar termenul de execuţie de 26 de luni

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timişoara. Mai exact, Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor teh

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum 44 minute
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 4 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 2 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°