Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinereţea Americii, supraponderală

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 13 iunie 2008 ·

O treime din populaţia tânără a SUA este obeză, zeci de milioane de persoane tinere riscând să se îmbolnăvească sau chiar să moară dacă autorităţile nu se vor dedica combaterii şi nu doar stabilizării acestei epidemii, titrează astăzi International Herald Tribune. Potrivit unei analize, procentul cazurilor de obezitatea la copii a avut valori apropiate în perioada 1999-2006. Cu toate acestea, nu mai puţin de 32 la sută dintre persoanele tinere, cu vârste cuprinse între doi şi 19 ani, sunt considerate ca fiind supraponderale sau obeze, potrivit calculelor bazate pe indicele de masă corporală. Excesul de grăsime al acestor persoane, împărţite aproape în mod egal în cele două categorii /obezi şi supraponderali/, le creşte riscul de a se îmbolnăvi de diabet sau de a dezvolta suferinţe cardiace. "În ciuda faptului că un cercetător proeminent a întrezărit o fărâmă de speranţă după două decenii de veşti proaste referitoare la greutatea populaţiei americane, actualmente nimeni nu poate anticipa dacă această pauză se va permanentiza sau este doar o amânare temporară, poate doar o aberaţie statistică, până când ratele vor începe din nou să crească", apreciază International Herald Tribune.

Copiii de trei luni şi de peste trei ani, predispuşi la obezitate Concluzia aparţine unui studiu realizat de cercetătorii francezi şi preluat de Agenţia France Press. Cercetătorii au stabilit că în jurul acestor vârste, organismul se pregăteşte pentru o viitoare creştere în greutate şi de aceea perioadele sunt cruciale pentru copii. În schimb, riscul de a deveni obezi este mai mic pentru copiii între 1 şi 2 ani. Un alt studiu, american da această dată, arată că mamele care s-au îngrăşat mult în timpul sarcinii riscă să aibă copii supraponderali.

(10:07)

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum 56 minute
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum o ora
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 14 minute
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Ministerul Muncii: Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice

Press Alert acum o ora
Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice, susține Ministerul Muncii, care anunță lansarea unei platforme electronice destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice. Potrivit unui comunicat al Mi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 3 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 3 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 56 minute
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/15°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°